Istorie

SÂMBĂTĂ: „Fotograful Unirii” se întoarce la Alba Iulia

Teatrul de Artă Deva și expoziția itinerantă 100dechipuri se întâlnesc din nou la Alba Iulia sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

În cadrul programului „Centenarul Marii Uniri”, Institutul Cultural Român te invită la spectacolul „Fotograful Unirii” în regia lui Mihai Panaitescu după un scenariu al lui Dinulescu Denis.

Spectacolul este însoțit de prezentarea unei prime părți a lucrărilor realizate de fotograful albaiulian Radu Chindris pentru proiectul național „100 de chipuri românești” prin care timp de un an de zile cei mai spectaculoși români ai momentului sunt fotografiați cu exact aceeași tehnică folosită în timpul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Evenimentul este susținut de Rotary Club Bucureşti Cişmigiu, Liga Studentilor Romani, Fundaţia CAESAR, Clubul pentru România și INACO. Vernisajul este organizat cu sprijinul casei de audit comunicațional „Fugașin & Partenerii”, „Alinda Bănică Business Consultancy”, Grecu şi Asociaţii și Asociația „Fabrica de Evenimente”.

Evenimentul este dedicat lui Samoilă Mârza, de la care ne-au rămas puținele și singurele fotografii-mărturie cu delegațiile prezente la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia.

Intrarea se face pe bază de bilet sau de invitație.

Citeşte şi: FOTO-VIDEO: Lansarea proiectului „100 de chipuri românești”, la Muzeul Principia din Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button