Sport

Sâmbătă, ora 22:00 România – Belgia. Ne continuăm visul frumos?

Naționala de fotbal a României va întâlni sâmbătă, 22 iulie, cu începere de la ora 22.00, selecționata Belgiei, în cel de-al doilea meci al grupei E la Campionatul European de Fotbal – Euro 2024, din Germania.

Partida se va juca pe stadionul RheinEnergieStadion din orașul german Köln.

Înaintea duelului de sâmbătă seara, tricolorii se află pe locul 1, cu 3 puncte, iar belgienii ocupă poziția 3 cu 0 puncte.

În primul meci din faza grupelor, elevii pregătiți de Eduard Iordănescu câștigat partida cu Ucraina, scor 3-0, golurile tricolorilor din acea victorie fiind reușite de albaiulianul Nicușor Stanciu (29), Răzvan Marin (53) și Denis Drăguș (57).

România reușea o victorie istorică, a doua la un turneu final de Campionat European, la o distanță de 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia).

Cu un eventual succes în partida de sâmbătă, România obține calificarea în optimile de finală înainte de ultima partidă din grupă.

Belgia a început cu stângul Campionatul European, ”dracii roșii” au pierdut în prima partidă din grupă, scor 0-1 în fața naționalei Slovaciei.

Europeanul din Germania este al șaptelea pentru Belgia și al treilea consecutiv. La ultima ediție a ajuns până în sferturile de finală, dar performanța de vârf a fost atinsă în 1980, când a ajuns până în finală, pierdută cu Germania de Vest, scor 1-2.

La precedentul turneu continental, belgienii au obținut maximum de puncte într-o grupă cu Danemarca, Finlanda și Rusia.

În grupa de calificare pentru întrecerea din Germania, selecționata lui Domenico Tedesco a încheiat pe locul 1, cu șase victorii și două rezultate de egalitate.

Romelu Lukaku a înscris 14 goluri, fiind golgheterul din preliminarii.

Vedetele Belgiei sunt Kevin De Bruyne (Manchester City), Romelu Lukaku ( AS Roma), Doku (Manchester City).

Selecționerul italian al Belgiei, Tedesco l-a readus în lot și pe Axel Witsel (Atletico Madrid), care își anunțase retragerea în urmă cu aproximativ un an.

Lipsește, în schimb, Thibaut Courtois care nu a fost convocat de selecționerul Belgiei, din motive de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button