“Sănătatea e mai bună decât toate” cu Dr. Ioana Ciucă (medic specialist cardiolog) – Boala arterială coronariană
Aș dori să vă informez depre una dintre cele mai frecvente boli la nivel mondial, boală care a crescut foarte mult în ultimii ani o dată cu alimentația neadecvată, bazată pe fast-food, stresul cotidian, fumatul, sedentarismul, etc. Este vorba despe boala arterială coronariană, care are la bază afectarea fluxului sanguin prin arterele coronare. Cea mai frecventă boală este cauzată de depunerea de ateroame, adică depozite de colesterol la nivelul acestor vase de sânge care hrănesc inima. Formele clinice specifice acestei boli sunt ischemia silențioasă (adică pacientul nu are durere precordială), angină pectorală, sindroamele coronariene acute (angină instabilă și infarctul miocardic acut) și moartea subită de cauza cardiacă.
Dintre factorii de risc cei mai frecvenți care duc la apariția acestei boli sunt creșterea nivelului sanguin de colesterol (în special LDL colesterol), diabetul zaharat, fumatul, obezitatea , sedentarismul, dietă bogată în grăsimi, factorii genetici, precum și unele boli sistemice (hipertensiune, hipotiroidism, boli autoimnue).
Angina pectorală este un sindrom manifestat prin durere precorială, cauzată de ischemie miocardică tranzitorie. Cel mai frecvent apare la un grad de efort și dispare la repaus sau după administrarea medicației specifice, în special nitroglicerină. Unii pacienți prezintă simptome atipice, cel mai frecvent lipsa de aer, transpirații, balonare, disconfort abdominal. Uneori se poate manifesta după masă, în timpul unei perioade mai stresante sau la temperaturi scăzute. Pentru stabilirea exactă a diagnosticului sunt necesare anumite investigații precise și anume electrocardiograma, ecocardiografie doppler cardiacă și de cele mai multe ori un test de stres , cel mai frecvent utilizat fiind testul de efort pe bicicletă. Coronarografia este investigația cea mai precisă pentru confirmarea diagnosticului, însă ea nu se impune în toate cazurile. Prima etapă în tratarea acestei boli sunt modificarea factorilor de risc, și anume regimul alimentar în special mediteranean, scădere ponderală, renunțarea la fumat, tratarea bolilor asociate, efort fizic regulat. Obiectivele principale ale tratamentului medicamentos sunt ameliorarea simptomelor și prevenirea sau reducerea ischemiei. Dintre clasele de medicamente specifice amintim antiagregantele plachetare (aspirina), statinele, beta blocantele, nitroglicerină, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, blocanții de calciu. Dacă simptomele însă persistă sau se agravează în ciuda tratamentului medicamentos implantarea percutană de stenturi și by-passul aorto-coronarian sunt etapa finală a acestei boli.
Sindroamele coronariene acute sunt consecința obstrucției acute a unei artere coronare. Consecințele depind de gradul obstrucției și variază de la angină instabilă la infarct miocardic acut cu sau fără supradenivelare de segment ST și moarte subită cardiacă. Dacă prezentați durere precordiala intensă, de cele mai multe ori cu iradiere în membrul superior stâng, care durează peste 30 minute, și de obicei asociată cu transpirații, agitație extremă, este posibil să suferiți de infarct miocardic acut. Prezentarea rapidă la medic se impune în acest caz cât mai repede. Diagnosticul se pune pe baza electrocardiogramei, enzimelor miocardice de necroză și de cele mai multe ori pe baza modificărilor vizualizate ecografic. Tratamentul constă în administraea medicației specifice și în cazul infarctului miocardic acut cu supradenivelare de segment ST-coronarografia de urgență.
Unul dintre cei mai importanți pași în cadrul acestor boli, constă în recuperarea și tratamentul după externare, esențiale pentru creșterea calității vieții . Activitatea fizică este crescută progresiv în primele 3-6 săptămâni, ulterior majoritatea activităților putând fi reluate dacă funcția cardiacă adecvată este păstrată. Modificarea factorilor de risc este de asemenea esențială a fi asociată tratamentului medicamentos. Consilierea psihică, sfaturile despre dietă, fumat, sport sunt unele dintre cele mai importante. Includerea în cadrul unui program de recuperare cardio-vasculară specializat sunt parte ale evoluției favorabile ulterioare.
Există mai multe medicamente care reduc mortalitatea post infarct miocardic acut și care se folosesc întotdeauna dacă nu există contraindicații. Este foarte important să le explicăm pacienților noștri că tratamentul trebuie urmat pe parcursul întregii vieți, iar vizitele periodice la medicul de familie și medicul cardiolog sunt esențiale. Aspirina scade mortalitatea și riscul de reinfarctizare, ea fiind administrată pe parcursul întregii vieții. În primul an, de asemenea se asociază încă un antiagregant plachetar. Statinele sunt următoarea clasă de medicamente care trebuiesc administrate toată viață, indiferent de nivelul colesterolului, rolurile lor fiind multiple (reduc inflamația și stabilizează placa de aterom). Beta blocantele și inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei sunt celelalte clase de medicamente benefice, cu rol în scăderea mortalității cardio –vasculare și a riscului de reinfarctizare.
Ce putem face pentru a preveni această boală? Cel mai important lucru este un regim de viață sănătos care pornește cu o alimentație bazată pe fructe, legume proaspete, asociat cu efort fizic regulat, minim de 3 ori pe săptămână. Scăderea ponderală și renunțarea la fumat acolo unde se impun sunt extrem de importante. Tratamentul corect al bolilor asociate care predispun spre boală coronariană poate întârzia apariția complicațiilor. Cel mai important este să prevenim, decât să tratăm!!!
Începând cu noul număr de revistă Urbea Mea, doamna doctor Ioana Ciucă, medic specialist cardiolog, va furniza materiale de informare și prevenție în sănătate pentru revista Urbea Mea.