Actualitate

Starea de alertă NU se mai prelungește după 8 martie! Vor fi eliminate o mare parte din restricții

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, 4 martie 2022, într-o declarație de presă, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după 8 martie.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunţate şi explicate pe larg în perioada imediat următoare de autorităţile abilitate. Se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, doi ani foarte grei, în care existenţa noastră a fost modificată radical, peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaş şi nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferinţă sunt reflecţia unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au dus multe provocări care ne-au influenţat în cele mai diferite moduri – răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea şcolilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacţiunilor sociale. Toate acestea au avut un impact negativ şi ne-au ridicat nenumărate bariere. O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar în acelaşi timp, o perioadă în care am descoperit noi valenţe ale solidarităţii ale spiritului civic ale dedicării şi implicării.

Nu am fi putut însă răzbi fără intervenţia concertată şi susţinută a autorităţilor, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, în pofida unor deficienţe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie. Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puţin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte şi măsurilor eficiente de prevenţie adoptate de autorităţi. În mod evident, nu am fi putut reuşi fără responsabilitatea cetăţenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înţeles şi au respectat regulile. Le mulţumesc în mod special pentru acest lucru! Doresc să mulţumesc încă o dată şi medicilor, asistenţilor medicali, infirmierilor, farmaciştilor şi tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul şi au făcut dovada dedicării şi a profesionalismului desăvârşit. Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităţilor majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă. Pandemia ne-a învăţat şi lecţii pe care trebuie să le valorificăm, şi poate cea mai importantă este cea a solidarităţii: am oferit ajutor celor aflaţi în nevoie şi am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore.

„Nu în ultimul rând, am învăţat să preţuim sănătatea noastră, dar şi pe a celor dragi, am învăţat să ne protejăm, să prevenim, să luăm decizii responsabile şi să le respectăm. Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învăţăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm şi să punem în valoare oportunităţile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea şi protecţia de care are nevoie comunitatea. Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenţi şi pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenţie, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menţinute. Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm şi să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus. Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate şi din punctul de vedere al creşterii investiţiilor, dar şi al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil şi capabil să răspundă eficient unor situaţii limită”,

a declarat Iohannis

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button