Social

Trei şoferi din Alba, cu dosare penale pentru conducere cu alcool „la bord”

Trei şoferi din Stremţ, Noşlac şi Cugir s-au ales cu dosare penale, marţi, 13 decembrie, după ce au fost prinşi conducând cu alcool „la bord”.

La ora 7.40, poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce acţionau pe strada Avram Iancu din municipiu, l-au depistat pe C.M. (52 de ani), din comuna Stremţ, care conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,44 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În jurul orei 12.20, poliţiştii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe D.C.A., de 42 de ani, din comuna Noşlac, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moţilor din Alba Iulia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Avea 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

La ora 14.50, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir l-au depistat pe G.N., de 59 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism pe strada 21 Decembrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestui a cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei şoferi sunt cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button