Evenimente

Trofeul „VOICES”, ediția a XII-a, a plecat la Timișoara

Gabriel Dorobanțu, recital de zile mari pe scena Casei de Cultură a Studenților

Duminică, 12 mai, începând cu ora 18:00, a avut loc, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Gala Laureaților FESTIVALULUI NAŢIONAL CONCURS DE MUZICĂ POP PENTRU TINERI ȘI STUDENȚI „VOICES”, ediția a XII-a.

În deschiderea evenimentului, a încântat publicul Andreea Bianca Hanu, reprezentantă a Casei de Cultură a Studenților Ploiești, câștigătoarea trofeului ediției precedente. A urmat premierea pe secțiuni și recitalul de excepție al marelui interpret de muzică ușoară, Gabriel Dorobanțu, care a readus șlagărele de altă dată în inimile celor prezenți.

Juriul, condus de compozitorul și dirijorul Viorel Gavrilă – director general adjunct UCMR-ADA, avându-i ca membrii pe Paul Baidan – profesor doctor în muzică, Valentin Ilyeș – organizator de evenimente, Călin-Nicolae Bulac – cadru didactic universitar la secția de muzică a Facultății de Teologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, realizator de programe radio și reprezentant pentru județul Alba al Programului Național „Cantus Mundi” derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal” și Gabriel Dorobanțu – una dintre legendele muzicii ușoare românești, după o misiune grea, întrucât concurenții au fost foarte talentați și bine pregătiți din punct de vedere muzical, au realizat următorul clasament:

Trofeul festivalului – Teodora Șițoiu, CCS Timișoara

Secțiunea Case de Cultură Studențești

  • Locul I – Georgiana Claudia Zbutea, CCS Cluj-Napoca
  • Locul II – Lisa Banyai, CCS Cluj-Napoca
  • Locul II – Daria Ioana Mitea, CCS Sibiu
  • Locul III – Sorana Timea Fărcaș, CCS Târgu Mureș
  • Locul III – Luz Milagros Maria Șuteu, CCS Alba Iulia
  • Mențiunea 1 – Diana Maria Dumitru, CCS Sibiu
  • Mențiunea 2 – Mihai Șerbănescu, CCS Alba Iulia

Secțiunea Talente Locale

  • Locul I – Maria Raluca Imbre
  • Locul II – Talida Boțan
  • Locul III – Maria Andrieș
  • Mențiune – Mădălina Frățilă

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment: Andreea Bogdan, pentru prezentare, Silviu Ciontea și Petre Muntean (foto/video), Daniel Roman, Radu Pop și Ramona Mezinca (sunet/lumini), trupei festivalului formată din Claudiu Leș – chitară solo, Flaviu Naina – chitară bas, Ruben Țarcă – clape și Eduard Dura – Tobe, și, nu în ultimul rând, colegilor din cadrul instituției.

Mulțumim, de asemenea, domnului Dorin Sava, consilier în Primăria Municipiului Alba Iulia, pentru acordarea diplomelor la Secțiunea Talente Locale.

Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al Primăriei Municipiului Alba Iulia, prin Centrul Cultural Palatul Principilor, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button