„Vama sub lumini de Oscar”, cel mai mare festival de arte vizuale din România: Fotografia şi filmul vor fi şi în acest an „vedete”
Fotografia şi filmul vor fi şi în acest an „vedete” la cel mai mare festival internaţional de arte vizuale din România – „Vama sub lumini de Oscar”. Pentru cele două secţiuni au optat cei mai mulţi dintre cursanţii înscrişi la ediţia din acest an a festivalului. Timp de 10 zile pasionaţii de fotografie şi film vor învăţa şi experimenta împreună cu lectori cu experienţă, recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, şi vor putea testa cea mai nouă aparatură foto-video.
Cel mai mare festival de arte vizuale din România – „Vama sub lumini de Oscar” – se desfăşoară în perioada 19 – 28 august 2016 la Vama Veche, reunind şi în acest an sute de pasionaţi ai artelor vizuale. Festivalul se află la cea de-a şaptea ediţie şi va însemna în acest an atât cursuri, seminarii şi ateliere practice gratuite de film, fotografie, pictură/ sculptură, teatru, muzică cât şi expoziţii, proiecţii de film şi concerte în aer liber. Secţiunile de FOTOGRAFIE şi FILM, lectorii şi subiectele alese pentru a dezvălui cele mai noi tehnici foto-video au stârnit şi în acest an interesul celor mai mulţi dintre cursanţii înscrişi la festival.
Secțiunea FOTOGRAFIE
Secţiunea FOTOGRAFIE va însemna în acest an o serie de workshopuri care îmbină teoria cu practica şi care vor fi susţinute de lectori cu experienţă recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Temele alese în acest an sunt: Editorial de modă şi street fashion (Cătălin Opriţescu), Transformarea unui moment în emoţie (Marian Sterea), Staged Photography (Nicolae Coşniceru), Cum să câştigi un concurs de fotografie (Michail Moscholios), Fotografia de nud ca formă de libertate (Cristian Crisbăşan), Fotografia de stradă, între narativ şi expresii (Corneliu Sarion/Dragoş Dumitrescu), Compoziţii realistice în Photoshop (Ionuţ Caraş), Multi image journalism (Olav Urdahl), Fotografie de film (Dragoş Cristea/Andrei Apostol), Lifestyle portret (Vali Bărbulescu), Fotografie de mâncare şi băutură (Angel Penchev), Alter Ego (Alexandra Crisbăşan).
Pe lângă acestea, organizatorii au pregătit seminarii şi prezentări pe teme precum Editare şi retuşare fotografică (Ionuţ Caraş), Concursul Word Press Photo (Micha Bruinvels), Lumea, presa şi fotografia – reflecţii (Micha Bruinvels), Mono Cromatic (Cornel Lazia), Un print pentru fiecare! (Gabriel Kovats), Midi in Lightroom (Luca Achim), Triunghiul perfect portret, moda, documentar (Vali Bărbulescu), retrospectiva Agerpres (Silviu Matei). Cursurile şi seminariile vor fi completate de vernisaje de fotografie: „No Direction Home” – Iulian Ignat, „Tanzania” – Vlad Cioplea, „Homo Urbanus Europeanus” – Jean-Marc Carracci, “Modul meu de a comunica cu lumea” – Ionuţ Caraş. La secţiunea de fotografie, printre invitaţii speciali îi amintim pe Olav Urdahl (Norvegia) – editor principal al celui mai mare ziar de ştiri din Norvegia, Angel Penchev, preşedintele Asociaţiei fotografilor profesionişti şi fotografilor de advertising din Bulgaria, dar şi Micha Bruinvels, directorul World Press Photo Contest.
Secțiunea FILM
Secţiunea FILM înseamnă cursuri şi ateliere practice în domenii precum producţie video, regie, iluminare, sunet şi editare. Participanţii vor avea de făcut un documentar, fiind coordonaţi în permanenţă de o echipă de profesionişti din domeniu: Veaceslav Cebotari (Moldova), Andrei Băltăreţu Iancu şi Bogdan Petraşcu. La finalul festivalului, cel mai bun film documentar realizat de cursanţi va primi „Trofeul VSLO pentru film”.
În cadrul VSLO 2016, vor avea loc pe plajele de la Papa la Soni şi Acolo Bar (Vama Veche) şi la CopaCabana (2 Mai) proiecţii ale celor mai interesante filme de scurtmetraj premiate în cadrul ClujShorts Festival, precum şi filme de lung metraj şi documentare oferite de British Council, Institutul Polonez, Centrul Ceh, Ambasada Suediei la Bucureşti, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Ambasada Irlandei, Ambasada Norvegiei.
Printre filmele care vor rula pe cele trei ecrane se numără: David Bowie – Five years, Searching for Sugar Man, Miasto ’44, Schmitke, Dreamtime, Reviseted, Descoperă România cu Peter Hurley (o producţie Agerpres) etc
Pasionaţii de fotografie şi film înscrişi la cele două secţiuni vor putea testa pe parcursul festivalului şi cele mai noi tehnologii şi echipamente profesionale aduse special de CANON, partenerul festivalului.
„Canon invită pasionaţii de fotografie şi film să participe la cel mai mare festival de arte vizuale din România: Vama Sub Lumini de Oscar 2016 (VSLO). Pasionaţii de fotografie înscrişi în cadrul festivalului pot veni la standul Canon unde vor putea să descopere cele mai noi tehnologii, vor avea ocazia să testeze echipamente foto profesionale, vor beneficia de sesiuni gratuite de curăţare a echipamentului personal şi vor putea participa la activări cu imprimantele SELPHY. În plus, workshopurile Canon dedicate fotografiei vor cuprinde, în acest an, noţiuni teoretice şi practice, fiind susţinute de lectori cu experienţă, apreciaţi la nivel naţional şi internaţional, unul dintre ei fiind Cătălin Opriţescu, Canon Explorer” au anunţat reprezentanţii Canon.
Despre „Vama sub lumini de Oscar”
„Vama sub lumini de Oscar” înseamnă şapte ediţii în care iubitorii artelor vizuale moderne au fost provocaţi să înveţe şi să experimenteze cele mai noi, mai complexe şi mai profesioniste tehnici în domeniu. Începută în 2010, povestea festivalului este „scrisă” an de an în miile de imagini realizate de către pasionaţii de fotografie şi film la Vama Veche. În prezent, festivalul „Vama sub lumini de Oscar” este cel mai mare festival de arte vizuale din România şi adună an de an sute de pasionaţi de arte vizuale atât din ţară cât şi din străinătate.
VSLO 2016 este organizat de Asociaţia Visual Art, fiind susţinut de Canon, cu sprijinul Wacom, Silva, Jidvei, Kodex şi Pegas. Partenerii festivalului sunt New Ad Zone, Dedolight, 4K Broadcast Solutions, Noumax, Centru de Imagine, By Designers, Umbra Studio, Aztec Inflatables, Cluj Shorts, British Council, Centrul Ceh, Institutul Polonez Bucureşti; Ambasada Suediei la Bucureşti, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Ambasada Norvegiei la Bucureşti, Ambasada Irlandei.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Agerpres, 24Fun, B365.ro.
Locaţiile festivalului: La Frontiera, Papa La Şoni, Povestea Ceaunului, Acolo Bar şi La CopaCabana (2 Mai) şi La Copac (Bucureşti).
Mai multe detalii puteţi afla pe www.vslo.ro sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/VamaSubLuminiDeOscar






