Educație

Veteranul de război Laurean Deac, aniversat la 98 de ani de către elevii militari

Ziua de 14 februarie a fost așteptată cu mare emoție de veteranul de război Laurean Deac. Acesta a împlinit 98 de ani iar alături de familie, l-au sărbătorit și elevii militari.

Elevul caporal Bogdan Golban, eleva fruntaş Ioana Berzescu și plutonier adjutant Ioan Mihu de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, împreună cu șeful Cercului Militar Alba Iulia, Petruța Pop, l-au vizitat zilele trecute pe veteranul de război pentru a-i transmite urări de sănătate și tradiționalul „La mulți ani”.

Veteranul de război Laurean Deac a primit din partea acestora drapelul României, o diplomă aniversară în semn de recunoștință și apreciere, revista colegiului militar „Inimi sub drapel”, un tort și o fotografie recentă de la evenimentele dedicate Zilei Armatei României.

Veteranul de război Laurean Deac s-a născut în data de 14 februarie 1922 la Ohaba. A fost încorporat la Regimentul 82 Infanterie, Compania 102. A luptat pe frontul din Rusia în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind ochitor pe obuzier, iar timp de patru ani a fost prizonier de război la Sevan și Erevan.

Acesta le-a povestit, cu lacrimi în ochi, elevilor militari despre suferințele pe care le-a îndurat pe front dar și în perioada prizonieratului: „Am suferit tare mult dar m-a ajutat Dumnezeu să merg înainte. Cât? Când zice Dumnezeu destul, și eu zic destul” a mărturisit veteranul de război.

Acțiunea s-a înscris în proiectul de omagiere a veteranilor „Credință și patrie – Mărturisiri ale veteranilor de război”, inițiat de Cercul Militar Alba Iulia și a fost desfășurată cu sprijinul SC Dragon Rc SRL Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button