VIDEO: Ancheta epidemiologică a DSP Alba în cazul fetiței decedate. Spitalele din Alba Iulia şi Blaj, amendate cu câte 10.000 de lei
În urma anchetei epidemiologice care se desfășoară în cazul fetiței în vârstă de 11 ani care a decedat după ce s-a înțepat într-un cui, DSP Alba a aplicat amenzi în valoare de câte 10.000 de lei pentru Spitalul Municipal Blaj și Spitalul Județean Alba. Asta din cauza faptului că cele două unități medicale nu au respectat în totalitate protocoalele prevăzute de lege, potrivit directorului DSP Alba, Alexandru Sinea.
În această perioadă DSP Alba desfășoară o anchetă epidemiologică pentru a vedea care au fost neregulile din sistem în momentul în care fetița de 11 ani care și-a pierdut viața la Târgu Mureș.
„În urma controalelor, s-a constatat la Spitalul Municipal Blaj încălcarea prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății, nerespectarea procedurilor de transfer al pacientului critic între secții. Mai mult, la data controlului, nu a putut fi prezentat protocolul de transfer interclinic al pacientului critic și a fost prezentat un acord de colaborare care nu era contrasemnat de Spitalul Județean Alba, doar de cei din Blaj. A fost aplicată sancțiunea de 10.000 de lei spitalului din Blaj de către inspectorii DSP Alba”, spune directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.
Potrivit directorului Alexandru Sinea, Spitalul Județean Alba, a fost amendat cu suma de 10.000 de lei pentru că nu a raportat către DSP Alba existența cazului de tetanos.
„A fost constatată încălcarea Ordinului 1496 din 2008, neraportarea cazurilor suspecte sau confirmate de Tetanos. Legea prevede ca aceste cazuri să fie raportate în maxim 5 zile la sediul DSP Alba. Așa cum am spus, noi am fost informați de către DSP Mureș”, a precizat directorul.
În ceea ce privește cauza morții fetiței de 11 ani, acesta a precizat că nu se poate pronunța, însă a precizat faptul că reprezentanţii spitalelor ar trebui să fie mai atenţi la proceduri, pentru că altfel se pierd bani, pe amenzi, care ar putea fi folosiți în sistem.
„Nu suntem abilitați ca instituție să ne pronunțăm în privința unei legături de cauzalitate între moartea fetiței și neregulile constatate de inspectori. Deci nu putem să ne pronunțăm dacă există sau nu o legătură de cauzalitate, pentru asta sunt alte organe să se pronunțe. DSP a transmis o sesizare către Colegiul Medicilor cu privire la acest caz, pentru ca reprezentanții să își desfășoare propria anchetă. DSP Alba nu are competență să ancheteze o eventuală culpă medicală, acesta face obiectul altei instituții”, a mai spus Alexandru Sinea.
Contactată ulterior, managerul Spitalului Județean Alba, Nicoleta Coșarcă, a precizat faptul că fetița nu a stat la spitalul din Alba Iulia mai mult de două ore și că au fost singurii care au pus un diagnostic cazului.
„Certitudinea noastră este că, din investigația pe care am făcut-o de la momentul în care am aflat de caz, am fost singurii care am pus diagnosticul, am fost singurii care am decis imediat transferul. din discuțiile pe care le-am avut cu doamna doctor Hannelore Kast, li s-a recomandat să transfere pacientul la Cluj și să nu mai fim noi intermediari pentru că din descrierea cazului ne-am dat seama că ne depășește competența cazul respectiv. Pacienta a ajuns la noi, în 2 ore a plecat. Ceea ce am încălcat noi din punct de vedere legal este raportarea de îndată a cazului de tetanos. Probabil că dacă am fi raportat s-ar fi găsit mai rapid soluție pentru serul antitetanos, până la ajungerea pacientei la Tg. Mureș. Acesta este lucrul care ni se impută, este foarte grav și foarte important, dar vă spun nu asta a cauzat decesul micuței, pentru că la momentul la care a ajuns la noi tetanosul era deja instalat”, a declarat managerul spitalului din Alba Iulia, Nicoleta Coșarcă.






