VIDEO: Din 2018, Festivalul Internaţional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia se va desfăşura în luna MAI
Începând cu anul 2018, Festivalul Internaţional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia se va desfăşura în luna mai. Potrivit managerului Ioana Bogăţan, această schimbare va fi una permanentă, iar cea de-a XIII-a ediție va avea loc în perioada 7-13 mai.
Dacă până acum, toamna se numărau „poveştile” la Alba Iulia, începând de anul viitor, Festivalul Internaţional de Teatru se va desfăşura la începutul verii. Astfel că, cele șapte zile de spectacole, conferințe și lansări de carte vor fi programate la începutul lunii mai, potrivit celor spuse de către directorul festivalului, Ioana Bogățan, marți, în cadrul conferinței de presă organizate pentru descrierea ediției cu numărul XII.
„Eu fac invitațiile în lunile ianuarie-februarie și trebuie să recunosc că teatrele și companiile din țară se organizează un pic mai greu și răspunsul lor la invitație este că până în octombrie mai este. Așa începe nebunia stresului de a-i convinge că nu mai este așa de mult, pentru că există acele luni de vară pe care ei le scapă din vizor, iar noi în septembrie deja ieșim cu promovarea festivalului. Există o derulare pe foarte multe luni, când ea se poate comasa în doar câteva luni, ca se ne putem organiza mai bine și să nu pierdem timp”, a transmis directorul Festivalului „Povești”, Ioana Bogățan.






