Vrei să fii poliţist? Află ce trebuie să faci!
În momentul de faţă există două modalităţi principale de a dobândi calitatea de ofiţer de poliţie sau agent de poliţie şi anume prin urmarea unei instituţii de învăţământ din structura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sau prin încadrare directă în momentul când există posturi scoase la concurs.
În structura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţionează trei instituţii de învăţământ care pregătesc tineri care doresc să urmeze cariera de poliţist.
Una dintre aceste instituţii este Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, în cadrul căreia funcţionează Facultatea de Drept, instituţie de învăţământ superior, acreditată care are ca obiect de activitate pregătirea şi formarea de ofiţeri de poliţie pentru structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Tot în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţionează şi două instituţii de învăţământ postliceal, respectiv Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca, instituţii care au ca obiect de activitate formarea viitorilor agenţi de poliţie din structurile Poliţiei Române.
Detalii privind condiţiile de participare la concursul organizat de instituţiile de învăţământ menţionate mai sus se pot regăsi in secţiunea „Admiterea în instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative” de pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba.
O altă modalitate prin care se poate dobândi calitatea de poliţist sau personal contractual în una din structurile Poliţei Române este încadrare directă în urma susţinerii şi promovării concursului organizat în acest sens. Pentru ca un post de poliţist sau personal contractual să fie scos la concurs este necesară deblocarea acestui post de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Ca şi condiţii generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la concursurile de încadrare directă organizate în vederea ocupării unei funcţii de ofiţer sau agent de poliţie sunt următoarele:
– să aibă cetăţenia română şi domiciliu în România;
– să îndeplinească cerinţele postului scos la concurs, aceste cerinţe fiind diferite în funcţie de natura postului scos la concurs, cele mai importante cerinţe fiind cele legate de studii şi vechime în muncă;
– să cunoască limba română scris şi vorbit;
– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
– să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihic;
– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
– să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
Personale care participă la concursurile organizate pentru încadrarea directă ca ofiţer sau agent în structurile operative ale Poliţiei Române, vor trebuie să îndeplinească pe lângă condiţiile menţionate mai sus şi următoarele condiţii specifice:
– să aibă înălţimea de minimum 1,75 m bărbaţii şi 1,70 m femeile;
– să posede permis de conducere cel puţin pentru categoria „B” de autovehicule;
– să aibă o vechime de minimum 1 an în specialitatea studiilor absolvite ori în posturi din domenii conexe prevăzute cu studii superioare;
Ca şi condiţii generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la concursurile de încadrare directă organizate în vederea ocupării unei funcţii personal contractual sunt următoarele:
– să aibă cetăţenia română şi domiciliu în România;
– să aibă vârsta de minimum 18 ani;
– să îndeplinească cerinţele postului scos la concurs, aceste cerinţe fiind diferite în funcţie de natura postului scos la concurs, cele mai importante cerinţe fiind cele legate de studii şi vechime în muncă;
– să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
– să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihic;
Publicitatea privind concursurile de încadrare directă se asigură prin publicarea în presa locală a unor anunţuri privind posturile care sunt scoase la concurs precum şi prin afişarea la sediul unităţii şi pe site-ul de Internet a acestor anunţuri.
Urmarea carierei de poliţist prezintă mai multe avantaje:
– salariu motivant;
– un loc de muncă stabil, în slujba cetăţeanului plin de satisfacţii profesionale;
– posibilităţi de promovare în carieră;
– echipament gratuit;
– asistenţă medicală gratuită;
– pregătire complexă;
– muncă în echipă;
– condiţii avantajoase de pensionare;






