După ce data trecută am vorbit despre Avari, astăzi aş vrea să ne oprim puţin asupra unui alt popor cu un trecut tumultuos: Hunii.
Originari din zona munților Urali, hunii s-au contopit cu diverse triburi iraniene, cu triburi turanice sau cu onogurii (de unde și numele de unguri). În jurul sec XII i.e.n. au devenit migratori pentru că, la începutul sec IX i.e.n. să se situeze în zona dintre Nipru și Nistru unde se aliază cu triburi turcice și împreună cu aceștia devin mercenari angajați în diverse conflicte, atât în Centrul Europei,cât și la Sud de Dunăre.
Prezența hunilor în Câmpia Panonică a fost semnalată pentru prima dată în jurul anului 430, când unele triburi hunice conduse de Atila, au ajuns în această zonă cucerind triburile panonice favorizați fiind de alianța cu Imperiul Roman pe care îl ajutau în lupta cu gepizii.
După moartea lui Atila în anul 453, uniunea tribală făcută de acest,a s-a destrămat iar locul acestuia a fost luat de către lombarzi (aliați ai gepizilor) și mai târziu de către avari și slavi.
Al doilea val al hunilor a venit în jurul anului 890 când Arpad este ales conducător comun peste cele mai importante 7 triburi ale hunilor. În urma unui conflict cu Slavii pe care i-au înfrânt, hunii sunt surprinși de către pecenegi și sunt nevoiți sa treacă Carpații și sa se refugieze în Câmpia Panoniei pe care o ocupa trecând prin Transilvania.
Unii cercetători consideră încheiată așezarea lor în zona Panoniei în jurul anului 900. Din noua locație ungurii au făcut numeroase incursiuni ajungând pana pe coasta Atlanticului sau în peninsula Iberică sau Italică. Aceste incursiuni nu au fost făcute oricum, ci pe fondul unor alianțe cu principii cu care teritoriile prădate se aflau în conflict. Frecvenţa, rapiditatea și cruzimea incursiunilor au făcut ca aceștia să atragă atenția creștinității care se coagulează împotriva lor. În acest context ungurii se creștinează și încep viaţa sedentară ocupându-se din ce în ce mai mult de agricultură. Se pun bazele Statului Maghiar. În anul 996, Voicu, fiul lui Gheza se căsătorește cu sora regelui german Henric al II lea, trecând la creștinism și luând numele de Ștefan cel Sfânt.
Conform legendei, primește de la Papa Silvestru al II-lea o coroana și este recunoscut ca rege al Ungariei.
În zona Transilvaniei, maghiarii și-au făcut simțită prezenţa în momentul trecerii Carpaților, când intră în conflict cu formațiunile statale valahe ale lui Gelu, Glad și Menumorut. Aceștia sunt înfrânți de către unul din căpitanii maghiari Tuhutum care se așează aici. Ultimul Gyula (nume care desemnează căpetenie), urmaș al lui Tuhutum (se pare ca au fost doua sau trei generații de urmași numiți Gyula), creștinat în jurul anului 950, intră în conflict cu regele Ștefan cel Sfânt și este înfrânt jurul anului 1002, când zona Transilvaniei, regatul lui Gyula, intră sub suzeranitate maghiară.
Gyula, nume care, latinizat a devenit Iulus, a inspirat numele maghiar al orașului Gyulafehérvár dar și pe cel românesc Iulia .
Dan Chindriş – Ghid de turism
