๐๐ซ๐ฎ๐ฉ๐ฎ๐ฅ โ๐๐จ๐ฅ๐ฎ๐ง๐ญ๐๐ซ๐ข ๐๐ ๐๐ฅ๐๐โ ๐๐ฅ ๐๐ฎ๐ง๐ข๐๐ข๐ฉ๐ข๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ข ๐๐ฅ๐๐ ๐๐ฎ๐ฅ๐ข๐, ๐ฆ๐๐ซ๐๐ก๐๐๐ณฤ, ๐๐ฎ ๐๐ฎ๐๐ฎ๐ซ๐ข๐ ศi ๐ซ๐๐๐ฎ๐ง๐จ๐ฌ๐ญ๐ข๐ง๐ญa, ๐ญ๐ซ๐๐ข ๐๐ง๐ข ๐๐ ๐๐ฑ๐ข๐ฌ๐ญ๐๐ง๐ญ๐โ
Voluntari de Albaโ a luat fiinศฤ cu ocazia evenimentului Alba Fest din 2022, iar de atunci, โVoluntari de Albaโ, coordonat de Sebastian Baesan, consilier la primฤria Alba Iulia, au fost o prezenศฤ activฤ ศi indispensabilฤ รฎn comunitatea noastrฤ.
Ei au contribuit la organizarea ศi desfฤศurarea unor evenimente memorabile, au sprijinit proiecte sociale ศi au adus bucurie รฎn vieศile celor din jur.

Fie cฤ au fost implicaศi รฎn acศiuni pentru curฤศenia oraศului, รฎn organizarea de campanii umanitare sau รฎn susศinerea persoanelor รฎn vรขrstฤ, voluntarii au demonstrat cฤ solidaritatea ศi implicarea pot schimba lumea รฎn bine.
๐๐ฎ๐ฅ๐ญ๐ฎ๐ฆ๐ข๐ฆ, ๐๐จ๐ฅ๐ฎ๐ง๐ญ๐๐ซ๐ข ๐๐ ๐๐ฅ๐๐, ๐ฉ๐๐ง๐ญ๐ซ๐ฎ ๐ญ๐จ๐ญ ๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐๐๐ญ๐ข! Continuaศi sฤ fiศi o sursฤ de inspiraศie pentru noi toศi ศi rฤmรขneศi alฤturi de noi รฎn รฎndeplinirea misiunii noastre de a construi un oraศ mai frumos ศi mai solidar.

Fฤrฤ efortul vostru neobosit, multe dintre proiectele noastre nu ar fi fost posibile. Recunoaศtem ศi apreciem contribuศia voastrฤ valoroasฤ ศi suntem mรขndri sฤ avem astfel de cetฤศeni implicaศi รฎn viaศa comunitฤศii noastre.
Pentru mai multe informaศii despre activitฤศile โVoluntari de Albaโ, puteศi accesa pagina lor de Facebook, Voluntari de Alba. Vฤ invitฤm sฤ vฤ alฤturaศi ศi sฤ fiศi parte din aceastฤ frumoasฤ comunitate de oameni inimoศi.












