16 martie: Premiera filmului artistic „Păsări călătoare” la Alba Iulia
Sâmbătă, 16 martie, începând cu ora 19,00, la Hotel Transilvania din Alba Iulia veți putea viziona în premieră, filmul artistic „Păsări călătoare”.
Nordul Columbiei, anii ’70, o societate condusă de tradiții și construită în jurul familiei. Rapayet și familia sa sunt printre primii stăpâni ai traficului de marijuana. Atrași de bani și de putere, își abandonează ritualurile și credințele, închinându-se unor noi zei: lăcomia și crima. Se nasc primele carteluri de droguri, iar societatea este condusă după alte reguli.
Primit cu entuziasm atât de public, cât și de presa internațională, ”Păsări Călătoare / Birds of Passage” a avut un traseu festivalier impresionant, prezența lui în selecția unor festivaluri precum Cannes, Locarno (Piazza Grande), Chicago, London Film Festival sau Palm Springs fiind dublată de distribuția lui în peste 30 de teritorii din întreaga lume.
Regizat de Cristina Gallego, Ciro Guerra
Maria Camila Arias (screenplay), Cristina Gallego (original idea), Ciro Guerra (original idea), Jacques Toulemonde Vidal (screenplay)
Distribuția: Carmiña Martínez, José Acosta, Natalia Reyes, Jhon Narváez, José Vicente.
BILETE: 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru elevi și studenți – pot fi achiziționate de la Casa Forum sau la proiecție.
Detalii pe contact@forumapulum.ro sau la 0742.755.733.
Accesul publicului se va face în limita locurilor disponibile.






