Evenimente

Astăzi: Seară de Folk cu Florin Paul Camen la Czech In La Vizitiu

Pentru seara de duminică, 10 martie, cei de la Restaurantul Czech In La Vizitiu au pregătit un spectacol cu totul și cu totul special. Florin Paul Camen va încânta publicul cu cea mai bună muzică, folk.

Florin Paul Camen este compozitor, instrumentist și interpret de muzică folk, membru al Cenaclului Flacăra – Totuși iubirea. Așa cum la- numit Adrian Păunescu, este un „FOLKIST PE CONT PROPRIU”.

Tatăl său și-ar fi dorit ca el să studieze acordeonul, iar mama sa și-ar fi dorit vioara. Contrar așteptărilor, s-a decis să înveţe singur să cânte la chitară de la vârsta de 11 ani. La 16 ani tatăl său i-a confecţionat un suport pentru muzicuţă pentru a se putea acompania şi cu acest instrument. A terminat un liceu cu profil minier. După efectuarea stagiului militar la Giurgiu la o unitate de radiolocație, în februarie 1989 s-a angajat la Exploatarea Minieră Lupeni, ca electrician subteran. În 1992 s-a căsătorit, având doi copii. În aprilie 2014 a ieșit la pensie din minerit și având mai mult timp liber, și-a intensificat activitatea muzicală.

Florin Paul Camen este absolvent al Liceului Industrial Minier Nr. 1 din Lupeni în 1987, conform legislației de atunci, nu a putut urma Conservatorul, astfel că abia în 2008 după ce timp de 4 ani a urmat cursurile Facultății de Muzică – Pedagogie Muzicală, devine licențiat în arte.

A îndrăgit muzica folk și country ascultând în special Radiocenaclul Flacăra şi pe „cei trei D”: Denver, Donovan şi Dylan, dar piesa care l-a determinat să-și dorească să cânte la chitară, a fost Andrii Popa.

Astfel că cei care doriți să îl ascultați pe autorul a peste 100 de compoziții sunt așteptați la Czech In La Vizitiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button