Evenimente

6-8 MAI: Festivalul Roman Apulum 2016, la Alba Iulia. Programul complet

festivalul roman apulumÎnceputul lunii mai aduce la Alba Iulia un nou sezon al evenimentelor organizate de administrația locală. Astfel, în weekend-ul 6-8 mai, albaiulieni sau turiști, veți lua parte la Festivalul Roman Apulum, unde puteţi delecta cu reprezentaţii “live” de lupte între daci şi romani, de gladiatori la lumina torţelor, ritualuri şi dansuri cu nimfe, expoziţie de machete, parade, tur ghidat, teatru antic, târg de sclavi şi lecţii de istorie, dar şi ateliere meşteşugăreşti.

Locaţiile evenimentului sunt Muzeul Principia, Piaţa Cetăţii, esplanada Catedralei Romano-Catolice, Poarta III şi IV şi alte zone din Cetatea Alba Carolina.

De asemenea, la Alba Iulia sunt invitate trupe de reenactment din ţară şi străinătate (Italia, Bulgaria, Croaţia etc), care vor ilustra scene de istorie şi vor anima Cetatea Alba Carolina.

Festivalul se desfășoară anual în preajma zilei de 1 Mai și adună peste 200 de reenactori – soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari sau dansatoare.

Vizitatorii vor putea trăi realitățile unei lumi demult apuse, una cu demonstrații militare romane, cu războaie între daci și romani, cu lupte de gladiatori organizate în cinstea lor, cu ateliere de lucru, cu jocuri și târguri de sclavi.

Anticul Apulum a fost cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia.

Program

Vineri, 6 mai 2016

17.00 – Vernisajul expoziției de machete. Muzeul Principia – Piața Cetății

17.30 – Prezentare științifică – „Importanța Palatului Guvernatorului pentru patrimoniul orașului Alba Iulia”. Prezintă dr. Viorica Rusu-Bolindeț. Muzeul Principia – Piața Cetății

Sâmbătă, 7 mai 2016

10.30 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului – Inauguratio. Muzeul Principia – Piața Cetății

11.00 – Parada războinicilor romani și daci. Muzeul Principia – Poarta a IV-a – Platou strada Militari

11.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie (doar de prezentare), Parfumuri, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori). Platou strada Militari

12.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum. Ghid: dr. Gabriel Rustoiu. Poarta a III-a a Cetății

15.00 – Prezentarea structurii unei legiuni romane. Trupa Scythia Minor din Dobrich, Bulgaria (traducere din limba engleză). Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.30 – Dansuri de inspirație antică. Magna Nemesis. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.45 – Demonstrații militare: lupte între daci și romani. Terra Dacica Aeterna – Cluj Napoca. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.30 – Târg de sclavi. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.00 – Paradă de noapte cu torțe. Platou strada Militari – Poarta a III-a – Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.15 – Nimfeum. Moment de dans Magna Nemesis. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

21.30 – Lupte de gladiatori la lumina torțelor. Ars Dimicandi din Milano VS Ludus Apulensis din Alba Iulia. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Duminică, 8 mai

10.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie (doar de prezentare), Parfumuri, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori). Platou strada Militari

11.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum. Ghid: dr. Gabriel Rustoiu. Poarta a III-a a Cetății

14.30 – Teatru: „Judecata lui Jupiter”. Studenți ai Academiei Gh. Dima din Cluj-Napoca. Esplanada Porții a IV-a

15.00 – Demonstrații militare. Legiunea a XIII-a Gemina și Lupii Apoulonului, Alba Iulia. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.45– Demonstrații militare. Asociația de Reenactment Antic din Split, Croația (traducere din limba engleză). Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.00 – Gladiatorii în lumea antică. Ars Dimicandi, Milano (traducere din limba engleză). Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.30 – Lupte de gladiatori. Ludus Apulensis, Alba Iulia. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.00 – Marea bătălie între legiunile romane și trupele de daci. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.50 – Salutul trupelor și închiderea festivalului. Esplanada Catedralei Romano-Catolice

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button