Lifestyle & Fashion

Dimineți cu voie bună: cum să te binedispui de la primele ore ale zilei

Pentru foarte multe persoane, diminețile nu reprezintă chiar cel mai plăcut moment al zilei. Fie își doresc să lenevească mai mult, fie ar fi preferat să mai doarmă sau poate pur și simplu nu simt că au suficientă energie. Totuși, asta nu înseamnă ca nu există soluții pentru a te bucura de mai multă poftă de viață în prima parte zilei și pentru a te trezi cu mai multă energie.

Cel mai important este să pui accent pe calitatea somnului, iar mai apoi să te asiguri că primele activități pe care le faci atunci când te trezești sunt benefice pentru corpul și mintea ta. În acest fel, vei avea avea o stare mai bună dimineața și te vei bucura de mai multă productivitate pe parcursul zilei.

Iată câteva trucuri utile pentru a te binedispune de la prima oră

Timp fără ecrane

Nu este o idee bună să îți începi ziua cu ochii în ecrane, fie că este vorba despre TV, laptop sau telefon. Este de preferat ca primele activități ale zilei să fie centrate pe tine și bunăstarea ta, de aceea amână puțin momentul în care verifici mailul, mesajele, știrile și social media.

Același lucru este valabil nu doar la trezire, ci și înainte de culcare. Calitatea somnului se poate îmbunătăți atunci când respecți câțiva pași esențiali. Spre exemplu, asigură-te că în camera în care urmează să dormi, temperatura este potrivită și nu există surse de lumină. Ia o pauză de la ecrane înainte de culcare și focusează-te pe activități relaxante precum plimbările ușoare, lectura sau meditația.

Timpul petrecut pe telefon sau laptop nu doar că îți afectează calitatea somnului și starea de bine la trezire, ci îți poate afecta și ochii. Expunerea la lumina generata de astfel de ecrane obosește ochiul.

Mai multă lumină naturală

Atunci când îți începi ziua cu puțină lumină naturală, ai toate șansele să te bucuri de o zi mai bună. Lumina naturală te poate ajuta să scapi de senzația de moleșeală sau somn pe care o ai la trezire, mai ales dacă te trezești cu ajutorul unei alarme.

Nu contează dacă afară este înnorat, cald sau frig, nu trebuie să ieși neapărat din casă, ci este suficient să îți petreci 10-15 minute la fereastră, pe balcon, pe terasă sau în grădină.

Un mic dejun hrănitor

Corpul tău are nevoie de energie pentru ziua ce urmează, așa că oferă-i un mic dejun hrănitor și vei vedea cum starea ta de spirit se schimbă. Consumă alimente hrănitoare, precum ouăle, cerealele integrale, nucile, fructele și legumele. De asemenea, poți servi și o cafea de aici la prima masă a zilei, dacă nu ai contraindicații în a consuma băuturi cu cofeină. Pe auchan.ro găsești o gamă largă de produse calitative, așadar fă-ți lista de cumpărături și fă achiziții inteligente. 

Diminețile pot fi frumoase și pline de viață. Odihnește-te corespunzător, ia o pauză de la ecrane, oferă-ți un mic dejun hrănitor și vei vedea cum nivelul de energie începe treptat să crească.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button