FOTO: Cinci medalii de aur pentru juniorii albaiulieni la Festivalul de Şah “Lions” de la Cluj-Napoca
Aflat la a IX-a ediţie, Festivalul de Şah “Lions” de la Cluj-Napoca, unul dintre cele mai puternice turnee pentru juniori care se organizează în România, a reunit la start tineri şahişti din judeţele Alba, Cluj, Mureş, Satu Mare şi municipiul Bucureşti. Turneul a beneficiat de un fond de premiere de 6800 lei, pe lângă premiile în bani oferite primilor clasaţi din secţiunile pentru juniorii legitimaţi, organizatorii oferind premii în obiecte tuturor participanţilor la festival.
Primii care au intrat în competiţie au fost şahiştii începători, care nu au obţinut încă rating naţional. Interesul tot mai mare pentru şah în rândul fetiţelor din Alba Iulia s-a văzut şi în rezultatele obţinute de Natalia Gligor (clasa 0), Teodora Agoston (clasa 1-a) şi Antonia Stremţan (clasa a 2-a), cele trei junioare care se pregătesc în cadrul Clubului Sportiv Muncipal “Unirea” Alba Iulia clasându-se pe locul 1 la categoria lor de vârstă şi obţinând medaliile de aur şi frumoase cupe. De notat că pentru Natalia Gligor a fost prima participare la un turneu de şah, micuţa şahistă albaiuliană compensând faptul că a început sa studieze şahul de mai puţin de jumătate de an cu foarte multă seriozitate în pregătire, ea participând în fiecare săptămână la trei antrenamente în cadrul clubului şi studiind în plus acasa. Bună a fost şi evoluţia lui Mario Cara (clasa 1-a) care a obţinut medalia de argint.
Au urmat întrecerile juniorilor experimentaţi, împărţiţi pe 3 secţiuni: sub 8, sub 10 şi sub 18 ani. Chiar dacă nu au urcat pe podium, fraţii Alexandru Simina (8 ani) şi Andrei Simina (10 ani) s-au aflat printre premianţi la categoriile lor de vârstă, cei doi clasându-se pe locul 5 şi câştigând fiecare un premiu de 150 lei. Din păcate după o evoluţie excelentă în prima zi, când a câştigat 3 partide, George Pleşa a reuşit să acumuleze doar o jumătate de punct în a doua zi, ratând clasarea în primii 6.
Secţiunea principală a turneului a fost dominată de Iustin Ciorgovean (17 ani), junior albaiulian legitimat la CS Universitatea de Vest din Timişoara, care a acumulat 5,5 puncte din 6 partide, devansându-i în clasamentul final pe clujenii Laurenţiu Bobocea şi Mircea Talu, ambii cu 5 puncte. Elevul Colegiului Naţionala “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia a făcut o singură remiză împotriva lui Radu Tampea (12 ani – CSM Unirea Alba Iulia), care a terminat pe locul 4 în clasamentul general şi s-a clasat primul la categoria juniori sub 14 ani, obţinând medalia de aur la această categorie de vârstă.
În următoarele săptămâni juniorii albaiulieni vor participa la alte două competiţii care se vor desfaşura la Sibiu şi Turda.












