Monden

FOTO: O nouă performanţă pentru albaiulianca Delia Legian. Medalie de aur + Open, la Cupa Federaţiei Române de Culturism şi Fitness de la Târgu Mureş

Albaiulianca Delia Legian continuă să uimească prin ambiţia şi perseverenţa ei. În acest weekend, Delia s-a întors de la Cupa Ferderaţiei Române de Culturism şi Fitness cu medalie de aur + Open, la categoria Bodyfitness Senioare. Competiţia a avut loc la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” din Târgu Mureş şi a adunat aproximativ 60 de sportivi de la cluburi din întreaga țară.

Delia Alexandra Legian, care până în prezent a câştigat mai multe titluri la concursurile de fitness, a mai câştigat un premiu, sâmbătă, la Târgu Mureş. Medalia de aur şi Openul de la categoria Bodyfitness Senioare a ajuns la Alba Iulia şi astfel, judeţul nostru are încă un motiv de mândrie.

„Cupa Federaţiei m-a luat puțin prin surprindere deoarece nu era în planul meu, însă nu regret că am participat, a fost o experiență minunată, am reușit să mai adaug un titlu în palmaresul meu și anume Medalia de aur și Campioană absolută la Open, categoria BodyFitness!

Mulțumesc selecționerului lotului Costel Torcea pentru că mi-a sugerat să particip, mai mult de atât, din data de 1 Iunie, fac parte dintr-o familie nouă și anume Clubul sportiv din Craiova Gladiator Gym. Mulțumesc Claudiu și Petronela Penzeș pentru susținerea și îndrumarea necondiționată, fără ei nu ajungeam aici! Mulțumesc familiei mele și tuturor oamenilor care mă felicită sincer și se bucură odată cu mine!

Sper ca și de acum încolo sa aduc rezultate bune atât pentru mine cât și pentru România și să reușesc cu ajutorul lui Dumnezeu să am sănătate și putere sa îmi continui pregătirea în condiții optime!”, a declarat Delia Legian pentru Urbeamea.ro

„Aş vrea să mai adaug că acest sport mi se pare unul din cele mai grele în special din punct de vedere al alimentaţiei, plus antrenamentul intens şi costurile materiale. Mulți oameni nu înțeleg ceea ce fac eu și ce presupune această pregătire, dar mă bucur că am onoarea să fiu ambasadoarea acestui sport în Alba Iulia, să duc numele orașului meu și al țării cât mai departe. Deocamdată am reușit să fac asta prin obținerea titlului de Campioană Balcanică! Ce va urma o să vedem! Eu sunt cu faptele, nu cu vorbele!”, a mai precizat Delia.

Delia face un apel și ar fi recunoscătoare dacă ar avea susținere și din partea unor sponsori din orașul pe care îl reprezintă cu mândrie.

Citeşte şi: FOTO-VIDEO: Albaiulianca Delia Legian, campioană balcanică la fitness. A câştigat medalia de aur la Campionatelor Balcanice de Culturism și Fitness – ediția 2018

Aproximativ 60 de sportivi de la cluburi din întreaga țară au participat la Cupa Federației de culturism și fitness, competiție programată, sâmbătă, 2 iunie, la Tg.Mureș. Concursul, găzduit de Casa de Cultură “Mihai Eminescu”, a început la ora 13.00 și a cuprins întreceri la toate secțiunile, respectiv culturism, fitness, bikini-fitness, men-physique, body-fitness și bodybuilding.

Delia Legian este din Alba Iulia, a învățat la Liceul cu Program Sportiv, fiind absolventă a unei Facultăți de Educație Fizică și Sport.

Vezi: (INTERVIU) Delia Legian, despre primul ei an competițional: „Am pus suflet și efectiv m-am simțit singură pe scenă…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button