Administrație

„Biroul unic”, deschis la Primăria Alba Iulia. Vezi orarul de funcționare

„Biroul unic” pentru depunerea actelor, eliberarea adeverințelor, a certificatului de urbanism și nu numai a fost deschis începând de vineri, 21 ianuarie, la Primăria Alba Iulia. 

Astăzi a fost prima zi de funcționare și a deservit, deja, peste 25 de albaiulieni, care și-au redus considerabil timpul petrecut în primărie. Toate actele depuse aici vor fi scanate/digitalizate, iar actele eliberate pot fi trimise și electronic, pe e-mail, la solicitarea cetățenilor.

transmit reprezentanții primăriei.

Serviciile implicate, momentan, sunt: Urbanism / GIS / Cadastru / Registrul Agricol / Registratură, iar cele mai solicitate acte, prin acest birou, cu siguranță vor fi: certificat de urbanism, adeverință confirmare adresă, adeverință schimb destinație, adeverință zonificare intravilan/extravilan sau adeverință de încadrare în zona de impozit.

Orarul de funcționare este de luni până miercuri de la 7:30 la 16:00, joi de la 7:30 la 18:00 (program prelungit), iar vineri de la 7:30 la 13:30.

Detalii și informații se pot obține și la adresa de e-mail: biroulunic@apulum.ro.

NEETs pentru viitor

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button