Cultură

Concert al Orchestrei de Cameră „Augustin Bena”, duminică, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Afis  martie 2016Duminică, 20 martie, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia va avea loc cel de-al doilea concert al Stagiunii Orchestrei de cameră „Augustin Bena”.

Orchestra de cameră Augustin Bena este compartiment în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba și a luat ființă în luna iunie 2013. Orchestra are ca obiective diversificarea ofertei culturale a instituției nostre, promovarea tinerilor muzicieni din România și promovarea muzicii culte europene și a lucrărilor unor importanți compozitori. Activitatea orchestrei de cameră este coordonată de muzicianul Dan Liviu Cernat iar concertul de debut a avut loc în luna octombrie a anului 2012 în cadrul proiectului Zilele Augustin Bena. 

Orchestra de cameră reunește și de această dată 15 muzicieni care vor interpreta lucrări ale compozitorilor W. A. Mozart, E. Elgar, S. Barber și B. Britten.

La pupitrul dirijoral se va afla invitatul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba, dirijorul Cosmin Morariu. 

Cosmin Morariu este muzician la Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași și a avut de-a lungul timpului numeroase colaborări în țară și în străinătate. El este absolvent de artă dirijorală la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și doctorand al Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură Augustin Bena Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button