Administrație

Consolidarea infrastructurii medicale în scopul creșterii siguranței pacienților – un proiect de 10 milioane lei

De ziua sănătății, parteneriat între primărie și spitalul Municipal Sebeș 

În cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Primăria Municipiului Sebeș a depus un proiect care vizează consolidarea capacității de gestionare a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID – 19, la nivelul Spitalului Municipal Sebeș, prin îmbunătățirea infrastructurii existente și creșterea securității la incendii în cadrul spitalului.

Vor fi instalate sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii, cu acoperire totală, și de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă. În plus, se va îmbunătăți infrastructura existentă prin reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii electrice și de fluide medicale. Prin intermediul proiectului, vor fi finanțate intervențiile la sistemele funcționale ale spitalului. Va fi extinsă instalația de fluide medicale în secțiile: Medicină internă și Chirurgie, Obstetrică-ginecologie, Contagioase, Pediatrie și Neurologie. Se vor realiza instalațiile electrice aferente echipamentelor de distribuție a fluidelor medicale noi prevăzute și vor fi aduse la standardele actuale de calitate instalațiile electrice existente la secțiile enumerate. Acestea vor fi dotate și cu sisteme de detecție, semnalizare și alarmare incendii și concentrație oxigen. La execuția lucrărilor de instalații vor fi abordate intervenții arhitecturale, cum ar fi: reparații la finisaje, demontare tavane existente, montare tavane noi, lucrări de spargere betoane asfaltate, săpături și refacere asfalt, montare conducte, măști din gips carton etc.

Valoarea totală a investiției este de 9.907.193,93 lei.

Un proiect la fel de important pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Primarul Municipiului Sebeș transmite gânduri de mulțumire și le urează succes în activitatea profesională tuturor cadrelor medicale și auxiliare din Municipiul Sebeș!

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button