Ştiri Urbane

FOTO: „A douăsprezecea noapte” a deschis seria spectacolelor pentru tineri şi adulţi din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti” de la Alba Iulia. Programul zilei de marţi

Un peisaj idilic, muzică suavă, iarbă și-un copac plasat strategic. În centru, ducele Orsino își plânge cu tristețe iubirea neîmplinită, etalându-și suferinţa, așa încât suita lui știe dinainte cât și când trebuie să ofteze, iar muzicanții știu, și ei, ce melodii să-i cânte ca să-i acompanieze starea. Nu lipsește nimic, totul suferă în jur, odată cu suferința lui Orsino, cel îndrăgostit de contesa Olivia.

Așa se deschide spectacolul „A douăsprezecea noapte”, în regia lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din București, care a deschis seria pieselor pentru tineri şi adulţi din cadrul Festivalului Internaţional de Tetru „Poveşti” de la Alba Iulia.

În spectacolul prezentat, sarea şi piperul poveștii au fost Bufonul și Sir Toby, două personaje care au captat toată atenția și au stârnit amuzamentul publicului prezent la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Vă prezentăm o descriere a poveștii „A douăsprezecea noapte”.

„Viola, fiica unui nobil, şi Sebastian, fratele său geamăn, supravieţuiesc unui naufragiu care îi aruncă separat pe ţărmul Iliriei. Fiecare crede despre celălalt că a murit şi fiecare se străduieşte să se descurce singur în această ţară ciudată. Viola se deghizează în bărbat şi, sub pseudonimul Cezario, intră în serviciul ducelui Orsino, de care se îndrăgosteşte. Aici va deveni mesagerul iubirii irepresibile a ducelui pentru contesa Olivia, o tânără cu avere imensă, ce refuză să renunţe la doliul pentru fratele său mort. Olivia se va îndrăgosti la rândul ei de straniul peţitor trimis de Orsino şi îl va invita să o viziteze tot mai des.

Brutalitatea cu care puritanul Malvolio pune capăt unei beţii zgomotoase va determina petrecăreţii jigniţi să orchestreze o farsă crudă pe seama iubirii secrete a acestuia pentru stăpâna sa. Sir Toby, Maria şi Sir Andrew, un pretendent sărac cu duhul al contesei, vor „planta” în calea lui Malvolio o scrisoare de dragoste ca din partea Oliviei, în care aceasta îl încurajează să aibă un comportament excentric, pe potriva statutului la care aspiră. Nefericitul servitor muşcă momeala şi, considerat nebun de contesă, este închis în beci şi „exorcizat” de Toby, Maria şi bufonul Feste, deghizat în popă.

Atenţia pe care Olivia o acordă tânărului mesager atrage furia lui Sir Andrew care, păcălit de Sir Toby, îl provoacă pe Cezario la duel. Confundându-l pe Sebastian cu Cezario, contesa îl ia de bărbat, iar reîntâlnirea celor doi gemeni din final va prilejui și nunta Violei cu ducele Orsino. Sfârșitul încurcăturilor este unul fericit pentru toată lumea, cu excepția lui Malvolio, care jură să se răzbune”.

Marţi, 10 octombrie

Ora 10.00, 11.00 NEMAIPOVESTITA SCUFIȚĂ ROȘIE, regia Gavril Cadariu

Teatrul pentru Copii și Tineret ARIEL Tg. Mureș

Spectacol de teatru pentru copii

Casa de Cultură a Studenţilor / 50 min.

Ora 12.00 CAFEAUA CU TÂLC

Conferinţă de presă / Art Cafe

Orele 12.00 – 20.00 COSTUME COMMEDIA DELL’ARTE, PROIECT „COLOMBINA”

Expoziție permanentă UNATC „I.L.CARAGIALE“- București

Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean

Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor

Ora 17.00 NE JUCĂM, NE JUCĂM, UN SPECTACOL NOI CREĂM

Atelier de mânuire marionete

Coordonatori: Nuți și Sorin Dorobanțu, actori mânuitori

Sala amfiteatru, Casa de Cultură a Studenţilor

Ora 17.00 FORME DE EXPRESIE VIZUAL TEATRALE

Atelier de scenografie

Coordonator: Alina Herescu, scenograf

Sala oglinzilor, Casa de Cultură a Studenţilor

Ora 17.00 FESTIVALUL ÎN CUVINTE

Atelier de teatrologie

Coordonator: Adriana Teodorescu, teatrolog

Teatrul de Păpuși Prichindel

Orele 17.00 – 19.00 ATITUDINI – Marcel Iureș în imagini

Expoziție foto permanentă

Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia

Ora 18.00 DIALOGURI CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU ȘI MARCEL IUREȘ

Museikon, Piața Tricolorului / 60 min.

Ora 20.00 NOAPTE PARIZIANĂ, coregrafia Daniel Pop

4everfilms productions, Franța

Spectacol de dans pentru tineri şi adulţi

Casa de Cultură a Studenților / 65 min.

Ora 21.00 SINGULAR, autor AG Weinberger

Lansare de carte, Editura LIBRIS / mini recital

Framm`s / 40 min.

foto: Anca Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button