Ştiri Urbane

FOTO: Britanicul Ben Southall, record la Alba Iulia. A înconjurat, cu bicicleta, de 100 de ori, Cetatea Alba Carolina

Bloger-ul şi jurnalistul de turism, Ben Southall, realizat un nou record, de această dată, la Alba Iulia. Acesta a reuşit să facă, luni, cu bicicleta 100 de tururi ale Șanțurilor Cetății Alba Carolina, străbătând în total 270 de kilometri.

Prezent în premieră în România, Ben Southall, se află timp de zece zile, alături de soția sa, la Alba Iulia, urmând să promoveze ulterior zona ca destinație turistică la nivel internațional.

În primele zile, acesta „s-a familiarizat” cu principalele obiective turistice din Alba Iulia și a contribuit la crearea Prăjiturii Cetății Alba Carolina, după care și-a propus să stabilească un record, respectiv de a străbate Șanțurile fortificației, în lungime de 2,7 kilometri, de 100 de ori. Numărul nu a fost ales întâmplător, ci are legătură cu faptul că în 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Startul a fost dat luni dimineață, în jurul orei 8,00, iar până la orele 15,00, britanicul a înconjurat cetatea de 50 de ori. Ultima cursă a fost după ora 22.00.

Britanicul va promova călătoria din România pe blogul Best Life in the World.

foto: Facebook Ionuţ Văidean şi Ania Ciolacu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button