FOTO-VIDEO: Concert unplugged cu trupa Holograf în Piața Cetății din Alba Iulia. Mii de oameni au fost martorii unui spectacol de neuitat
„Întoarce-te acasă”, „Dacă noi ne iubim”, sau „Dragostea mea” au fost o parte din piesele care au răsunat duminică seara în Piața Cetății din Alba Iulia, în ultima seară a Festivalului „Dilema Veche” 2016 de la Alba Iulia. Mii de albaiulieni și turiști au fost martorii unui concert unic oferit de trupa „Holograf”. Alături de Marius Bețu și alți muzicieni, trupa a cântat pe instrumente acustice, piesele vechi, reorchestrate.
Concertul unplugged oferit de trupa Holograf a fost realizat special pentru Festivalul „Dilema Veche”. Timp de mai bine de o oră, artiştii au interpretat o parte din piesele care i-a consacrat, dar şi cele mai noi și publicul a avut parte de un spectacol extraordinar.
Trupa Holograf reprezintă o rețetă de succes, îmbinând o longevitate remarcabilă cu un repertoriu – mereu îmbogățit – de cântece cu priză la toate categoriile de vârstă. La Alba Iulia, însă, nuanţele fiecărei piese au fost prezentate într-o manieră mai puţin întâlnită, care a făcut publicul să se simtă parcă mai aproape de artişti şi mesajul acestora.
Evenimentul se încheie duminică seara, de la ora 23.00, cu concert Mahala Rai Banda, în curtea unităţii militare. Trupa este o fuziune de muzică ţigănească românească, cu riffuri de trompetă, saxofon, trombon şi voci sălbatice, născută la intersecţia a două sate: Clejani, care a trimis in lume Taraful Haiducilor, şi satul Zece Prăjini, de unde a răsărit fanfara Ciocârlia.
Mahala Rai Banda a trecut de la nunţi în România pe scena Operei din Paris. Melodiile cântate de ei s-au făcut auzite în toate colţurile lumii, în faimoase edificii culturale precum: Cosmopolite din Oslo, Adelaine Royal Theatre din Australia, Opera Garnieri din Paris ori Arts Center din Moscova, Opera din Viena, BBC Studio 6. De altfel, trupa a cântat în deschiderea unor concerte susţinute de Lenny Kravitz, Scorpions, Mariah Carey, Jimmi Cliff.











































