FOTO-VIDEO: „Paradoxul Iubirii”, la Castelul din Sâncrai a încheiat prima zi a Festivalului de Teatru
După o zi plină de emoţie şi suspans, într-un decor de basm s-a încheiat prima zi a Festivalului de Teatru „Povești”. O operă care ar putea pune multora semne de întrebare a fost „cireaşa de pe tort”. Întreaga zi a fost dedicată aproape în totalitate scriitorului francez Pascal Brukner, care din păcate nu a reuşit să mai ajungă în „Cealaltă Capitală”. Maia Morgenstern, Marian Râlea, Ioana Bogățan și Laura Orian, sub „bagheta” regizoarei Chris Simion, au intrat în rolul unor personaje în „Paradoxul Iubirii”. Castelul Kemény din Sancrai a fost gazda acestui eveniment special.
Reprezentanți ai administrației locale și județene dar și invitați de seamă au ajuns luni seara la castel pentru a asista la primul spectacol de teatru pentru adulți de la festivalul de teatru din acest an.
De fapt, a fost vorba despre o lectură gândită ca o piesă de teatru după eseul „Paradoxul Iulirii” de Brukner.
Pentru punerea în scenă a aceastei opere, Chris Simion a „inventat” un doctor și bineînțeles personaje. Marian Râlea a ocupat rolul „omului cu halat alb„ în timp ce Maia Morgenstern, Ioana Bogățan și Laura Orian au reprezentat mai multe stereotipuri, mai multe feluri de a gândi de a avea iubirea și relațiile interumane.
„De ce să fii căsătorit cu o singură persoană toată viața?” „Poți să iubești o persoală așa cum te iubești pe tine? „Cum se poate împăca iubirea cu libertate?”, „Ce este iubirea?, sunt o parte din întrebările cu care fiecare dintre noi se poate confrunta după o simplă asculare a cărţii scriitorului francez.
Spectacolul şi piesa în sine a fost o premieră și o provocare, mai ales pentru Laura Orian care nu este actriță, dar și pentru Ioana Bogățan care a revenit pe scenă după mulți ani de pauză. Cel mai probabil, emoția a fost şi mai mare având lângă ele pe scenă două nume grele ale teatrului românesc.
Atât Maia Morgenstern cât și Marian Râlea au arătat că fac față cu ușurință și naturalețe oricărei situaţii. Râlea a interacționat cu publicul, a făcut mici improvizații care au dat culoare lecturii.
Evenimentul s-a bucurat de un real succes oamenii au aplaudat în semn de apreciere și respect pentru cei prezenți pe scenă.






























































