FOTO-VIDEO: Peste 90 de persoane de la Căminul de vârstnici din Alba Iulia au fost sărbătorite de ziua lor cu plăcinte, muzică şi cadouri
Bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia şi-au sărbătorit, joi, ziua. Aceştia au avut parte şi de un meniu special din partea celor care îi îngrijesc zilnic, iar elevii secţiei de muzică tradiţională românească ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, coordonaţi de prof. drd. Teodora Zărnescu le-au încântat ziua cu muzică folclorică. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, cei 95 de pensionari au avut parte de un program special şi din partea colegilor din centru, grupul „Optimiştii”.
În ciuda faptului că greutăţile vieţii se pot citi pe feţele fiecăruia dintre ei, astăzi nu au lăsat ca supărările să se vadă în priviri. Tocmai de aceea, un grup de nouă vârstnici, care formează grupul „Optimiştii” au venit în faţa colegilor să-i încânte cu cântece din vremea tinereţii şi să le recite poezii.
În cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaţionale a Vârstnicilor, pe lângă cei care se ocupă de ei în fiecare zi şi au grijă să le fie bine, au participat şi autorităţi locale, care le-au urat bunicilor un sincer „La mulţi ani cu sănătate!”. Printre aceştia s-au numărat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, viceprimarii oraşului Gabriel Pleşa şi Paul Voicu şi consilierii locali PDL Ioan Bogăţan şi Marcel Popa.
Pentru că vârstnicii au fost sărbătoriţii zilei, aceştia au avut şi un meniu pe măsură, la resaurantul Mercur din Alba Iulia, unde urmează să fie aşteptaţi cu plăcinte şi vin, iar ansamblul „60 Plus” se vor ocupa de buna lor dispoziţie.
Acestea sunt doar o parte dintre surprizele care îi aşteaptă pe bunici în ziua dedicată lor.
























































