Evenimente

FOTO-VIDEO: Prima seară la „Serbările Unirii”. Grupul Skepsis, Adda, Radu Pietreanu, Tibi Neuronu şi Cristi Priză pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia

AddaGrupul Skepsis, Adda, Radu Pietreanu, Tibi Neuronu şi Cristi Priză au fost cei care au urcat în prima seară pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia la „Serbările Unirii”. Astfel că, buna dispoziție a fost la ea acasă. Pentru început, albaiulienii au fost martorii unui moment susţinut de cei de la Grupul Skepsis, după care au încins atmosfera alături de ADDA. Cireaşa de pe tort au fost Radu Pietreanu, fondator al trupei Vacanţa Mare, împreună cu Tibi Neuronu şi Cristi Priza, care au „smuls” râsete de la cei prezenţi prin glume vulgare și ironii înfățișate serios.

Aşa cum era programat, la ora 20.00, pe scenă au urcat membrii grupului Skepsis, care au dat startul spectacolului din prima seară, în cadrul Festivalului Naţional Studenţesc „Serbările Unirii”, aflat la cea de-a XXIV-a ediție. Grupul Skepsis a împlinit anul acesta 13 ani de activitate și funcționează în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia.

A urmat apoi un concert susținut de o artistă care s-a născut în apropiere de Alba Iulia, la Târgu Mureș. ADDA, pe numele său real Ada Alexandra Moldovan, este una dintre cele mai îndrăgite tinere interprete din România. Albaiulienii au avut ocazia de a cânta alături de artistă piesele „Nu plânge Ană”, „Lupii”, „Sunt bine”, „Îți arăt că pot” sau „Cântă cucu”.

Cum era de aşteptat, Tibi Neuronu, Cristi Priza și nu în ultimul rând Radu Pietreanu, fondator al trupei Vacanţa Mare, au „smuls” râsete de la cei prezenți cu un show de stand up comedy. Buna dispoziţie a fost la ea acasă joi seara şi va continua vineri cu un spectacol pe măsură.

Festivalul Naţional Studenţesc „Serbările Unirii”, organizat de către Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Festivalul reprezintă emblema instituţiei și a ajuns anul acesta la a XXIV-a ediție. Se desfaşoară în fiecare an în preajma Zilei Naţionale a României, iar prima ediţie avut loc în anul 1992. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button