Incendiu în Câmpeni: O cameră din casa primarului a fost cuprinsă de flăcări
Pompierii din Câmpeni au fost chemați să intervină miercuri seara, în jurul orei 22:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitate. Din primele informații, incendiul a izbucnit în interiorul unei case din orașul Câmpeni.
Potrivit ISU Alba, incendiul este localizat și se lucrează pentru stingerea acestuia.
UPDATE: Incendiul a izbucnit la un imobil de pe strada Fântânele şi, potrivit unor surse locale, ar fi casa în care locuieşte primarul oraşului Cîmpeni, Călin Andreş.
Se pare că incendiul ar fi localizat în pereţii unei camere.
UPDATE1: Pichetul de pompieri Cîmpeni a intervenit aseară, la ora 21.36, pe str. Fîntînele din loc. Cîmpeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui A.I.
Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Ca urmare a acestui eveniment, au ars aproximativ 20 mp grinzi de lemn din construcția tavanului și a pereților și s-a degradat tencuiala și rigipsul pe aproximativ 35 mp.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor unele măsuri pentru această perioadă, şi anume:
- verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- coşurile de fum trebuie izolate tennic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).






