Începe un nou sezon de schi la Șureanu, de vineri, 10 decembrie
Așteptarea a luat sfârșit, se deschid pârtiile de schi ale domeniului schiabil Șureanu!
De câteva zile ninge la Șureanu cu fulgi de poveste, mari și denși, numai buni pentru un strat de zăpadă consistentă, perfectă pentru sporturile de iarnă.
Conform ANM, vin ninsorile în toată țara, cel puțin în zonele muntoase. Specialiștii anunță o „vreme fără precedent”. Se anunță fenomene meteorologice extreme, lapoviță, ninsoare, atât la munte cât și în alte părți ale țării.
Dragi prieteni, la noi a nins consistent și ne pregătim să începem un sezon de distracție și voie bună pe Domeniul Schiabil Șureanu. Începând de vineri, 10 decembrie, vă așteptăm la munte pentru a vă bucura de aer curat, peisaje de vis și, în primul rând, de zăpadă pe pârtiile noastre.
transmit administratorii domeniului schiabil Șureanu
Pentru anunțuri, camere live, informații sau starea pârtiilor puteți regăsi pe site-ul lor oficial www.schi-sureanu.ro sau pe pagina de facebook https://www.facebook.com/ski.sureanu
Nu uitați câteva recomandări:
- Conducătorilor auto li se recomandă ca, în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi calmi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur;
- Prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile;
- Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
- Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire. Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă;
- Nu frânaţi brusc. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc;
Echipaţi-vă corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopata, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional);










