Administrație

Infrastructura rutieră din zona Ciugud-Sîntimbru se modernizează în cadrul unui proiect în valoare de aproape 4 milioane de euro

DSC_0673Povestea de succes a fondurilor europene câștigate de comuna Ciugud continuă în cadrul exercițiului financiar 2014-2020. Semnalul ferm cu privire la determinarea administrației publice locale din Ciugud de a investi experiența și maturitatea câștigate în perioada 2007-2013 a fost dat de depunerea unui nou proiect, esențial pentru dezvoltarea infrastructurii în zona Ciugud-Sîntimbru.

Proiectul, depus prin intermediul Asociației de Dezvoltare Ciugud-Sintimbru, a fost declarat câștigător, valoarea sa fiind de 3.600.972 euro, din care valoarea eligibilă este de 1.993.847 euro, iar valoarea neeligibilă de 1.609.125 euro.

”Modernizarea infrastructurii rutiere în comunele Ciugud și Sîntimbru, județul Alba”, depus în cadrul sub-măsurii 7.2 ”Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, parte integrantă din PNDR 2014-2020, asigură asfaltarea DC 40 (drumul către Dumitra) care leagă comuna Ciugud de comuna Sîntimbru, pe o distanță de 4,395 km. În același context, este prevăzută asfaltarea unor străzi din cele două comune. Ca un beneficiu conex, prin implementarea proiectului, va fi asigurat accesul direct la instituții sociale și de interes public, precum și la investiții private din fonduri europene.

În ceea ce privește comuna Ciugud, străzile care se asfaltează în cadrul proiectului finanțat prin PNDR 2014-2020 sunt următoarele: strada L1 (Cimitir) din Limba,  străzile C1 (C.A.P.),  C2 (Biserica de Sus), C3 (Drișcanu), C4 (Trandafirilor), C5 (Luminii), C6 (Parcului) din Ciugud, străzile S1 (După Grădini), S2 (Iuliu Maniu), S3 (Azil), S4 (Principală) din Șeușa, străzile D1 (Zona Industrială) și D2 (Hațegan) din Drîmbar; strada T1 (C.A.P.) din Teleac și străzile H1 (Moara), H2 (Cabanei), H3 (Intravilan) și H4 (Mânăstire) din Hăpria.

Vă recomandăm și

În Sîntimbru vor fi asfaltate străzile Școlii, Garoafelor, Fabricii, Brutăriei, Orizont, Bisericii, Stadionului, Carierei și Gării din satul Sîntimbru Fabrică, iar în localitatea Totoi vor fi asfaltate străzile Dumitra, Izvorului, Viilor, Spicului, Viilor, Spicului, Ciocârliei, Dealului, Mureșului, Gladiolelor, Lalelelor, Vlădești, Vadu Fetelor, Liliacului, Fermierilor, Viitorului și Narciselor.

”Câștigarea proiectului depus prin intermediul ADI Ciugud-Berghin este un succes care, în același timp, ne bucură și ne motivează. Modernizarea rețelei de infrastructură rutieră a comunelor Ciugud și Sîntimbru este o necesitate care și-a găsit răspunsul corespunzător în câștigarea celor aproape 2 milioane de euro, fonduri europene puse la dispoziție prin PNDR, plus contribuția celor două comune în valoare de peste 1.600.000 euro,prin care se asigură inclusiv asfaltarea unor străzi din Ciugud și Sîntimbru, pe lângă obiectivul principal de modernizare a drumului care leagă Ciugudul de comuna Sântimbru. Beneficiarii direcți ai proiectului nostru sunt cei 5700 de cetățeni care domiciliază în cele două comune, iar, de acum, demersurile au intrat în linie dreaptă. Urmează pasul firesc al semnării contractului, imediat după aceea va fi elaborat proiectul tehnic și va fi derulată licitația pentru executarea lucrărilor. Acest proiect este o nouă reușită, pe care cetățenii o merită fără discuție,” a declarat Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button