Evenimente

JOI: Concert extraordinar cu Mike Godoroja & Blue Spirit, la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Sebeș

afis-godorojaJoi, 24 noiembrie, la Centrul de Cultură „Lucian Blaga” Sebeș, va avea loc un spectacol live de excepție susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit. Începând cu ora 18.00, iubitorii muzicii country sunt așteptați să descopere o poveste inedită. Intrarea este liberă.

Spectacolul spune o poveste despre blues și rock, country, jazz și muzică progresivă puse în valoare de instrumentele expresive și inedite (banjo, mandolina, dulcimer, slide guitar, bouzouki, kazoo etc.) și claviaturi din perioada de aur a rock-ului și blues-ului care crează sonorități vintage-moderne (orga Hammond a lui Jon Lord sau Keith Emerson, orga Vox Continental a lui Ray Manzarek (The Doors), clavinetul D6 pe care l-a făcut celebru Stevie Wonder sau pianul Fender Rhodes al lui Chick Corea).

Pe scenă vor dialoga două generații de artiști: Mike Godoroja și Othello (Florentin Milcoff), parteneri artistici de o viață, la care se adaugă toboșarul Dan Socheri, care aduce substanța și nota legendară a muzicii rock-blues a anilor ~70 și garda tânără alcătuită din ghitaristul Alin Păun, basistul Andrei Iorga și sound-designer-ul Henry Demi, poli-instrumentiști și exploratori ai teritoriilor muzicale actuale.

MEMBRII FORMAȚIEI:

  • Mike Godoroja:voce, percutie, Vocoder, laser harp, inspiratie;
  • Othello (Florentin Milcoff):orga Hammond, Vox Continental, Hohner clavinet D6, Fender Rhodes piano, Moog Voyager, Korg MS20, Arp Odyssey, pian, Big Mamma Moog system (20 de sintetizatoare), Mellotron, Moog Prodigy, Wheel harp, Harmonium, orga Farfisa, Vermona Syntesizer, Morphwiz video syntesizer,voce;
  • Andrei Iorga:ghitara bas, Moog Phatty bas, keyboards, midi contrabas, voce;
  • Dan Socheri:tobe, DW collectors special edition, Percutie, Sampler, Daiko drums, “clopote vaca”, “matura frunze”;
  • Alin Păun:ghitare electrice, Gibson Les Paul1973 model Jimmy Page, Gibson Lucille model B.B.King, Fender Stratocaster, Fender Telecaster model Jimmy Page, ghitara acustica 6 si 12 corzi, Dobro, Buzuki, banjo, dulcimer, Hup Cup guitar, Ciggar Box guitar, mandolin, harp guitar Henry Demi: sound-designer, Big Mamma Moog.

 Mike Godoroja & Blue Spirit s-au impus pe scena românească prin blues-ul “elastic”, condimentat cu jazz, rock, folk, country și tradiționale modele românești, prin colaborarea cu alți artiști importanți ca Iris sau Felicia Filip și prin inspirația cu care aduc de fiecare data o abordare noua, în care spectatorul e invitat sa participe direct la poveste.

„Suntem onorați sa cântam la Sebeș, vă promitem o seară cu dragoste de muzică și de oameni și vă rugăm să aveți o viață frumoasă!”, a precizat Mike Godoroja, parafrazând una dintre celebrele lor melodii. Mike Godoroja a realizat timp de douăzeci de ani emisiuni de radio si televiziune dedicate muzicii și artiștilor și a fost producătorul muzical al întâmplărilor care i-au adus în Romania pe Ray Charles, James Brown, Chick Corea, Zucherro, Big Mountain, Jimmy Smith, Steve Howe, Steve Hackett, David Palmer.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button