Evenimente

JOI: Gala Performerilor 2015. Premii de la Consiliul Judeţean Alba pentru elevii şi cadrele didactice cu cele mai bune rezultate la olimpiadele școlare

galaperformeri2014final-132x300Elevii care au obţinut cele mai bune rezultate la olimpiadele şcolare, alături de cadrele didactice ale acestora, vor fi recompensați de Consiliul Județean Alba, la fel ca în fiecare an, în cadrul evenimentului „Gala Performerilor”. Evenimentul va avea loc joi, 17 decembrie, de la ora 15.00.

În cadrul evenimentului vor fi recompensaţi cu premii în valoare totală de 100.000 de lei elevii și cadrele didactice care s-au distins în anul școlar 2014 – 2015 prin rezultatele obținute la olimpiadele școlare. Vor fi premiate performanțele obținute pentru toate disciplinele școlare la care s-a participat la olimpiade, pentru clasele V – XII.

Astfel, pe baza datelor furnizate de Inspectoratul Școlar al Județului Alba, vor fi premiați 233 de elevi și 195 de cadre didactice care au adus județului Alba premiul I la fazele județene ale olimpiadelor școlare, precum și mențiuni sau premiul I, II, sau III la fazele naționale și internaționale ale acestor olimpiade. Premiile în bani variază de la 100 de lei la 800 de lei pentru fiecare persoană.

Ediția din acest an a galei, ce de-a V-a, va avea loc la Sala de festivități Mercur Styl din Alba Iulia.

Toate fondurile alocate pentru realizare evenimentului și premierea participanților provin din bugetul Consiliului Județean Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button