Lae Cascadorul: un interviu cu o legendă. Cascador, pilot de raliu, pușcaș marin, salvamar, dansator profesionist, bodyguard, la nevoie erou, iar de plăcere… cel mai excentric Moș Crăciun

„Cascadoriile? Terapie cu adrenalină! Nu recomand „juniorilor” de vârsta mea, dăunează grav recensământului!”

Lae Dreghici

*ÎN CURÂND ÎN ALBA IULIA, UN SPECTACOL INCENDIAR, la propriu, în Șanțurile Cetății Alba Carolina: aglomerație de cascadori, mașini, motociclete, foc și adrenalină!

Mai jos, un interviu cu legendarul cascador, pilot de raliu, pușcaș marin, salvamar, dansator profesionist, bodyguard, la nevoie erou, iar de plăcere… cel mai excentric Moș Crăciun

Lae Dreghici, Lae Cascadorul, nu are nevoie de intro. Punct. De fapt, Lae Dreghici nu are nevoie de nimic. Doar de timp. Unul fluid, pe care să-l întindă cum vrea el, să-i ajungă pentru toate câte vrea să le facă, și vrea multe. Nu există alt scenariu, le va face, fie și pe rând.

Vârsta: 72 de ani

Locul nașterii: Oarda de Sus, județul Alba

Familie: căsătorit, 2 copii, 2 nepoți

Cascadorul model: Szobi Cseh

Din palmares: – filme: „Munți în flăcări”, „Burebista”, „Colierul de turcoaze”, „Capcana       mercenarilor”, „Mircea cel Mare”, „Horea”, „Drumul oaselor”, „Martori dispăruți” etc.

Cea mai notorie dintre cascade: 1995, șoseaua de centură din Alba Iulia – Cascadorie de Cartea Recordurilor, cu 50.000 de spectatori: a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri așezate unul după celălalt, la 140 km/oră. A zburat prin aer 63,68 de metri și a ajuns la o înălțime de 11 metri. Premieră europeană, considerată cea mai dificilă cascadă de până atunci, a fost difuzată și la „Real TV” (SUA) și Discovery.

Urbea Mea: Nu mulți știu că ați performat cu brio și în alte domenii de… activitate, să zicem. De multe ori concomitent. Fără a căuta să vă facem un nomenclator al meseriilor, înainte, în timpul și după cascade, ce a mai fost Lae Dreghici?

Lae Dreghici: Eu m-am născut cascador amator și m-am făcut cascador profesionist. Asta a fost nebunia mea cea mare. Bine, și raliul. Am avut destul timp și energie, uneori chiar nevoia de a fi și altceva. Ce să-ți spun? Că sunt instalator cu acte în regulă, că am fost și șofer de cursă lungă, și pușcaș marin, cum am făcut armata la Constanța, la  motopropulsoare. Cu pușca am tras și cât am lucrat la fabrica de arme din Cugir. Am fost dansator profesionist în ansamblul Țarina, acum îi spune Crăișorul Munților. Mergeam la spectacole pe litoral. Ziua lucram salvamar, seara dansam pe scenă la Neptun, Olimp, cu Nicușor Ceaușescu în public.

În `89 am plecat la New York, să fac bani. Am lucrat bodyguard la o galerie de artă. N-am stat mult, urma să mi se nască fata, dar nici altfel n-aș mai fi stat, în nicio străinătate. Pe mine mă arde dorul de casă, de ai mei. Să-mi fi dat toată America, tot plecam.

Urbea Mea: A ratat Lae Dreghici vreodată o cascadă?

Lae Dreghici: Am ratat un întreg show de cascade, în America, în 2011. Dar nu l-am ratat numai eu, l-au ratat și Remy Julienne și Evel Knievel! Știi cine sunt, nu? Trebuia să facem un spectacol mare, în memoria victimelor din 11 septembrie, după atentatul de la turnurile gemene. Eram 3 perechi de cascadori, din România eram eu cu Robert, fiul meu, și ei doi, din Franța și SUA, fiecare cu feciorul. Ne-am dus, ne-am întâlnit toți, am stabilit locația. Mai întâi ne gândeam să ținem momentul exact pe amplasamentul turnurilor, dar era încărcătura emoțională prea mare. Am schimbat. Am mers la Los Angeles, într-un cimitir imens de mașini, zonă de deșert. Un peisaj fantastic. Totul era pus la punct când a ieșit președintele american și a oprit orice manifestare cu public numeros, de frica antraxului. Atunci au fost foarte multe incidente, imediat după atentat, așa că nu s-a mai ținut spectacolul. Așa că, da, am ratat o cascadă, cascada memorială pentru 9/11.

Urbea Mea: Ce reprezintă cascadoria pentru Lae Dreghici? Din câte ați făcut, aveți vreuna preferată? Și cum le pregătiți? Faceți repetiții?

Lae Dreghici: Cascadoriile? Terapie cu adrenalină! Nu recomand „juniorilor” de vârsta mea, dăunează grav recensământului!Câte am făcut până acum, habar nu am, nu mă întreba, sau degeaba mă întrebi. Fiecare a fost și va fi diferită, unică, irepetabilă. La fel precum un copil care ți se naște în familie. Nu ai preferați, îi iubești pe toți la fel de mult și îi aștepți cu aceeași emoție și entuziasm. 

Repetiții? Nici vorbă! La show-urile cu cascadorii nu se pune problema de repetiții! Mergi în recunoașterea terenului, vezi filmul cascadei cu ochii minții, dar de întâmplat, se întâmplă o singură dată. Premiere absolute, mereu cu martori și mult public. La filme, da, era altceva. Acolo exista noțiunea de duble, aveai posibilitatea să repeți cascada. Dar nu mai mult de 3 ori. Nu erai în stare să-i dai producătorului ce voia, pa! Nu-și strica pelicula cu tine. Personal, nu am ratat nicio cascadă, nu a tras cu mine, nimeni, nicio dublă.

Iar acum, ce să mă mai pregătesc? Nu știu unde e frâna, ambreiajul, accelerația? După 25 de ani de raliuri?

Cascada preferată va fi mereu următoarea. Cea care încă nu s-a întâmplat și pe care o modelez și o perfecționez în minte.

Urbea Mea: Urmează un nou spectacol în Șanțurile Cetății Alba Carolina. La ce să ne așteptăm?

Lae Dreghici: Va fi un show extrem, un concept propriu, cu cascade cu un grad deosebit de mare risc și dificultate, în zona amfiteatrului de pe traseul sudic al Șanțurilor Cetății. Patru mașini și o motocicletă, foc și adrenalină. Nu mai spun! Vrei mai mult? Circa 2 ore de spectacol extrem, muzică electronică în pauze. Vom fi circa 10 cascadori implicați: fiul meu și cu mine, vine și Cosmin Pădureanu cu echipa, vine Mihai Stoichescu, multiplu campion național de Motocross. Oare cine va fi cu motocicleta?

Promit că va fi incendiar, și la propriu, și la figurat! Îi invit pe toți cititorii voștri să vină să se bucure de acest show extrem, unic și irepetabil. Fiecare spectator se va putea considera un favorit al sorții, pentru că nu oricine are șansa să vadă așa ceva, pe viu. Și un mesaj pentru cei care vor fi în 20 octombrie alături de mine: Vă iubesc pe toți și sper să apreciați ceea ce v-am pregătit. La final, vreau să am sentimentul că v-am mulțumit!

Urbea Mea: Bun, și acum vrem să știm secretul! Cum se menține Lae Dreghici în forma fizică de invidiat? Ce beți, ce mâncați, sau ce nu mâncați? Practic, rețeta exactă pentru energia și tonusul acesta permanent.

Lae Dreghici: Eu cred că pe mine, când m-a făcut Dumnezeul, ceva a scăpat prea mult, nu spun ce, dar e clară treaba că ceva a potrivit el altfel. Eu sunt copilul mijlociu al familiei, niciunul dintre frații mei nu-mi seamănă la fire. Ei sunt blânzi, așezați, numai mie mi-a pus nitro. Eu dacă stau, mor! Și nu stau. Alerg, indiferent de anotimp, măcar de 3 ori pe săptămână. La fiecare alergare, cum îmi fac traseu pe lângă râu, hainele rămân pe malul Ampoiului și intru să înot. Ies, mă îmbrac așa, ud, și alerg din nou. Iarna, obligatoriu atât cât este necesar pentru a-mi aduce temperatura corpului la cea inițială. Mergeam și la sală, dar acum am sală acasă, mă duc de câte ori vreau.

Ce mănânc? Jar! Nu, de mâncat, mănânc orice, nu mă rețin de la nimic, dar să fie „de casă”, produs de mine, de noi, în familie, crescut în pământul de la Oarda sau de mâna noastră.

Sunt, dacă vrei, disciplinat și ordonat în ceea ce privește alimentația și mișcarea zilnică. Și încă ceva, nu beau și nu fumez, nu am băut alcool niciodată, nici nu am fumat. Prima cafea am băut-o acum vreo 10, 15 ani, de atunci mai beau din când în când, poate și de două ori pe săptămână.

Urbea Mea: Ați pomenit divinitatea. Omul care, de când se știe, sfidează moartea cu fiecare ocazie, crede în Dumnezeu?

Lae Greghici: Cred și cred foarte mult. Divinitatea m-a ținut și mă ține în viață. Nu pot să-L iubesc cât mă iubește. În toți acești ani, în atâtea cascadorii extreme, raliuri, să nu am nicio fractură, nici măcar un deget rupt, niciodată… cine dacă nu Dumnezeu mă poartă și mă apără? Nici în viața de zi cu zi, de „civil”, cum spui tu, nu am avut evenimente, accidente, maximum 2 tamponări minore, nimic grav sau cu urmări nefaste. Nu mi-au luat niciodată carnetul, bine…mi l-au dat târziu, eu deja aveam și motocicletă, conduceam, până să dau de permis. Dar asta e altă poveste.

Urbea Mea: Astăzi, la 72 de ani, dintre care mai bine de jumătate de secol ați trăit extrem, după motto-ul deja celebru: „Trăiesc ca să risc, risc ca să trăiesc”, aveți vreun regret?

Lae Cascadorul: Am un singur regret. Că am îmbătrânit prea repede și fără voia mea! M-am înțelepțit târziu, dar pentru asta tot aș trăi din nou fiecare clipă, exact așa cum a fost. Cu greșeli cu tot? Da! Pentru alții poate au fost greșeli, pentru mine nimic din viața mea nu a fost greșit, ci exact așa cum a trebui să fie.

*Ce n-a prins main text-ul, dar merită menționat/the story behind the scene

Lae: Ce-i cu carnețelul ăsta la tine? Nu te enervează să tot dai pagina?

Daniela Stoia: ăăă..is mai old school. (context: Sun să programăm interviu. Sun din mașină. Îmi spune că poate acum, pe loc, sau deloc. Iau ce găsesc prin bord, un notes minuscul +pix)

Lae: Old school….Să vii la cascadă, în 20, îți aduc un maculator ca lumea!

Lae: Prima cascadorie? Eram copil, stând în pat, mă jucam. Mi-am făcut un soi de mini parașută, cu o pietricică și o batistă legată în patru colțuri, a mers. Așa că am trecut la scară mare. I-am tăiat tatei funia de la car, funie groasă, un simbol al țăranului gospodar, după crupa vacii, coama ori coada calului, mereu îngrijite și frumoase. Am luat lepedeul de pe pat, era din cânepă, greu. Majoritatea rufăriei era din cânepă când eram eu copil, poate de acolo mi s-a tras 😊. Și, cu parașuta de oameni mari, m-au urcat pe șură. Nu mai zic că era înaltă, și… și am sărit! Fizica m-a trădat, am aterizat pe gunoiul de grajd. Nici atunci nu mi-am rupt nimic. Dar asta să nu scrii, auzi?

Lae: Dacă mai recuperez ceva din mașini, după cascadorii? Depinde, majoritatea sunt daună totală. La cea de anul trecut, de la Trei Poduri, au sărit oamenii pe ea, mi-au luat și cheia din contact, suvenir, i-am înțeles, mi-am făcut alta. N-am prea recuperat multe lucruri.

Daniela Stoia: A fost și fiu-miu la cascadă, foarte încântat, s-a îmbulzit și el după oameni, la mașină. Nu mai era nimic de luat, nicio bucățică e caroserie, a venit cu o margine de centură.

Lae: Nu cred, îl mănânc! Centura mea în patru puncte, nou-nouță! A luat exact bucata cel mai greu de înlocuit. Am vrut să pun anunț pe net, cine a plecat cu ea, să mi-o aducă… dar mi-a fost cumva să scriu. Am improvizat ceva în loc. Nu cred așa ceva! O mai are? Îi dau altceva, orice, numai să-mi dea centura înapoi.

Daniela Stoia: Sigur o are, voia să vă caute, să-i dați autograf pe ea. Îl sun acum…

Lae: Am fost spaima raliurilor. Nici nu-mi ziceau pe nume. Numa`ntrebau: „Bă, vine?” Și cam veneam. În 25 de ani nu am avut niciodată același copilot. Pățești, dacă nu știi să mergi după dictare. Dumnezeu să-i dea sănătate lui Dani, din Hăpria, dacă nu sărea el din centură, peste mine, ne duceam, cu mașină cu tot, în lac, la Baraj, la Vidraru. O fracțiune de secundă, atât am rămas suspendați pe marginea curbei. Și ne duceam, sunt sigur. Bine că a sărit.

Lae: Auzi, dar știi cum am ajuns eu salvamar? M-am aruncat după un polonez, se îneca. Erau valuri mari, nu l-a văzut nimeni. Eu l-am văzut, era departe, în larg. N-am zis nimic, am sărit după el. L-am ajuns, și s-a încleștat ăla de mine, cum e vorba, ca înecatul, dar l-am tras, l-am scos. Și acuma văd cum îi jucau lanțurile de aur la gât nevestei disperate, aplecate peste el. Era inert! „Dobre? Dobre?” Ce dobre, că e mort! Așa arăta, mort. Până a venit ambulanța, l-am resuscitat. Respira când l-au luat. „Dobre! Dobre!” Și atunci mi-au propus să devin salvamar, acolo, pe plajă, fără cursuri, fără nimic. M-au întrebat dacă nu vreau să le arăt eu ceva. Auzi la ei. Eu lor, nu ei mie. Și m-am făcut și salvamar.

Lae: Dacă vine soția la cascade? Mai la început venea, acum nu mai vine.

Daniela Stoia: Dacă i-ați luat și băiatul de acasă și l-ați pus la cascade cu risc? Ce vă și așteptați?

Lae: Păi dacă tot cu mine a fost? La prima lui cascadă cu public, vreo 10.000 spectatori, era un puști, nici permis nu avea. Prin `93 cred că a fost, la Oarda, între păduri, la locul meu de joacă. Eu n-am frică, numai pentru el mi-e frică. Eu într-o mașină, el în alta. Până nu se termină cascada, până nu aflu ce-i cu el, tensiunea este incredibilă, singurul câmp emoțional în fața căruia sunt mic, foarte mic. Dar asta să nu scrii, auzi?

Lae: Vrei să-ți mai arăt ceva? Ceva ce nu ți-am povestit?

Daniela Stoia: Nu vreau eu?

Scoate telefonul și-mi arată poze și filmări cu cel mai nebun Moș Crăciun pe care l-am văzut vreodată. Cascade auto, moto și acvatice cu Moș Crăciun! O întreagă serie. În regie proprie.

Lae: Pentru nepoți. Am doi. Mă duc în fiecare an la ei la grădiniță, îmbrăcat în Moșu`. Fac cascadorii, sar de la etaj, și le arăt prin ce aventuri a mai trecut bătrânul, până să ajungă cu darurile la ei. Pentru o filmare dintr-astea am sărit de 7 ori de pe epava de la Costinești, așa, îmbrăcat, cu barbă cu tot. Și cu sac. N-am fost eu de vină. Echipa de filmare, ba nu s-au sincronizat, ba s-a terminat bateria. De 7 ori… Și și la Bâlea Lac, în apa înghețată. Să le vezi ochișorii, când mă văd, cum mă așteaptă. De copii zic, copiii de la grădiniță. Scumpii de ei!

Lae: Dacă mai urmează ceva după 20 octombrie? Tu ce crezi? Normal! Am în cap o cascadă cu 8 mașini, mi s-a conturat deja de ceva vreme, nu pot să renunț la ea. Asta va urma. Când? Nu știu. Dar o fac!

Lae: Nu prea am timp eu de interviuri. M-a prins un producător de la televiziune, m-a filmat aproape o zi. Cât am mers cu mașina, am tot povestit. Face un documentar, ceva. Vrea să meargă la un concurs de film. Poate o să apară după. Nu știu exact. Eu nu l-am refuzat, dar a fost mult. La sfârșit i-am și spus că gata, m-am săturat. Am obosit. Tu mai ai multe să mă întrebi?

Lae: Auzi, ai curaj să sari de aici, de la balcon? (suntem pe terasa unui mall, la primul etaj)

Daniela Stoia: Nu, n-am!

Lae: Eu am! Vrei să sar?!