Interviuri

Haine NOI de la Armani, Tommy Hilfiger, Moncler, Diesel, Calvin Klein și alte branduri tari, la Maniphest, o afacere locală din noul Carolina Mall

*Din 2018, Andreea și Moreno fac din hainele de firmă un lux accesibil și pentru albaiulieni

Da, știu, toți suntem frumoși la interior, ce e acolo contează, la fel ca la frigider, și comparația nu îmi aparține, a scos-o cineva mai inspirat ca mine, anonimizat de viralul Internet. Totuși, în ciuda antipatiei față de zicala „haina îl face pe om”, izvorâtă, cel mai probabil, din puterea de cumpărare tot mai firavă a adultului român, undeva, tot la interior, știm că ne-ar plăcea să avem sau să putem să ne întreținem un stil. Ceva care să ne scoată din anonimatul unui look șleampăt, uniformizat cumva de lipsa de interes, dar și de opțiuni. Aceleași haine în serie, aceleași combinații, aceleași oferte cu „Summer is comming”, sau autumn, după caz. Când și când, mai dai cu ochii de o revistă, de o reclamă, în general de „afară”, și parcă ai vrea si tu aerul acela, al modelului pozat profesional, îmbrăcat frumos, altfel, unic fără să fie țipător, cu un „je ne sais qoui” atrăgător prin ținută, una care nu pare obositor de studiată.

Fie că vrem să ne afirmăm statutul, puterea de cumpărare, ori stilul și personalitatea, fie că apreciem trăinicia și garanția calității hainelor produse de firme internaționale notorii, piesele clasice care te țin forever și sunt forever in style, ne întâlnim în același loc, la magazinele reprezentanță. Dar cum reprezentanță Armani, Tommy Hilfiger, Diesel, Calvin Klein etc. nu avem în Alba Iulia, eu zic să ne vedem la Maniphest store, în Carolina Mall, intrarea dinspre Carrefour.

Fashion Outlet Transilvania s-a emancipat și a devenit Maniphest store, o evoluție firească pentru afacerea începută în 2018 de o albaiuliancă și soțul ei, primii care au adus în Alba Iulia haine noi de la branduri internaționale premium și de lux, în regim outlet. Din pasiunea lor pentru haine, stil și frumos, interior-exterior, a crescut acest business care ne ține în pas cu moda. O afacere locală cu o imagine impecabilă, unde atenția la detalii e aproape de speriat, produsele din magazin fiind alese unul câte unul, de Andreea și Moreno, de cele mai multe ori direct de la mama lor, din Italia, în speță. Mobilier, ambianță, haine și accesorii, tot ce există la Maniphest store poartă, pe lângă numele firmelor mari, amprenta lor. Și știți ce e cel mai tare? Că au prețuri și cu două cifre, nu doar cu patru și nu se termină cu euro, ci lei!

Mai jos, un foarte scurt dar, sper eu, lămuritor interviu cu Andreea, jumătatea foarte frumoasă din spatele unei afaceri care ne vrea frumoși, împliniți și împăcați cu propriul stil.

Urbea Mea: Mai întâi să lămurim o dată pentru totdeauna ce înseamnă termenul de outlet când vine vorba de haine.

Andreea-Maniphest store: Aș începe cu ce nu înseamnă. Nu înseamnă second hand, purtate, uzate, ori vechi. Nu înseamnă nici fake, nici replici, nici aproape de firmă, dar nu chiar firmă. Înseamnă haine și produse noi, originale, chiar și cu certificat de autenticitate, achiziționate de la marele case de modă, ori branduri internaționale celebre. La noi, la Maniphest, mai înseamnă și piese unice, pe care le aducem într-o singură mărime, practic, o singură bucată. Înseamnă garanția calității, materiale și cusături fără cusur, înseamnă respect față de produs și client, celui din urmă fiindu-i propuse ținute complete, gândite de noi, având totodată opțiunea să-și construiască sau să-și completeze propriul look cu hainele și accesoriile pe care noi le-am selectat din oferta celor mai sonore firme, între ele: Armani, Tommy Hilfiger, Moncler, Diesel, Calvin Klein, Moschino, Guess, Levis, Philipp Plein, Maison Margiela, Ermanno Scervino, Patrizia Pepe, Pinko etc.

Urbea Mea: Cui se adresează magazinul vostru și ce stiluri cultivați la Maniphest?

Andreea-Maniphest store: Ne adresăm oricui crede că merită ce e mai bun! Avem produse atât pentru femei, cât și pentru bărbați, începând de la cele mai mici mărimi, până la cel mai mare număr produs de brandurile pe care le comercializăm. În ceea ce privește stilul hainelor pe care le propunem, acesta variază de la sport la casual și smart-casul, mergând până la cel elegant. Am convingerea, nu doar că îmi place să cred, că la Maniphest oricine poate găsi cel puțin o piesă de vestimentație, ori o geantă sau pereche de ochelari care să-l ajute să-și exprime personalitatea. Împreună cu Moreno, alegem cu grijă fiecare articol pe care îl cumpărăm pentru magazin, ni-l imaginăm deja în diverse combinații, avem și profilul potențialului cumpărător, configurat pentru fiecare, nu puține fiind ocaziile în care am anticipat spre ce produs se vor îndrepta cei care ne-au devenit clienți.

Urbea Mea: Cât de des aduceți marfă și de unde?

Andreea – Maniphest store: Marfa din magazin se completează săptămânal, chiar dacă nu călătorim săptămânal în Italia, acolo unde ne-am obișnuit să ne facem cumpărăturile pentru Maniphest. De cele mai multe ori preferăm că cumpărăm produsele de la fața locului, să le simțim textura, să le vedem în magazin, acolo unde putem lua cel mai bine pulsul modei și al trendurilor. Practic, încercăm să aducem ceva din atmosfera pe care o întâlnim pe străzile de acolo, aici, acasă. Iubesc lumea pestriță, în care varietatea te face să te oprești la fiecare individ, să-i admiri unicitatea. Nu e nimic kitschios la mijloc, doar un  carnaval al personalităților care și-au ales costumația potrivită pentru firea și starea lor din acea zi.

În fine, se întâmplă să prospectăm și în mediul online, iar când ceva e pur și simplu prea bun să-l lăsăm „pe raft”, ne umplem coșul virtual și așa completăm marfa deja existentă în magazin.

Urbea Mea: Magazinul arată într-un mare fel, marfa la fel, imaginea pe canalele de social media, impecabilă. Dar cum rămâne cu prețul? Toate aceste branduri mari, aerul de lux, ambianța, pot fi ușor intimidante.

Andreea-Maniphest store:  Am creat un concept de magazin pe sufletul nostru, pentru o experiență de cumpărături plăcută, cu marfă de cea mai bună calitate, așa cum ne-am dori toate să fie, pentru fiecare dintre noi. Prețurile produselor au peste 50% reducere față de cele pe care l-au avut la raft, în reprezentanțele marilor branduri. Calitatea acestora nu este inferioară față de cea a hainelor pe care le găsești în magazine de retail clasice, iar prețul scăzut se datorează stocului care depășește puterea de depozitare sau cererea pieței în țara de origine. Știu că vrei exemple concrete și cifre, așa că, orientativ, un tricou Diesel poate fi cumpărat cu 140 de lei, blugii variază între 240 și 500 de lei, iar în acest moment, cele mai scumpe articole din magazin sunt o pereche de ochelari Moncler, la 1.500 de lei și un palton Armani, din lână, la 1.000 de lei. Toate noi, toate cu etichetă, toate originale.

Urbea Mea: Cum putem deosebi un produs original de unul contrafăcut?

Andreea-Maniphest store: Este foarte greu, în ziua de astăzi, să identifici fake-urile, să le deosebești de originale. Unele branduri au hologramă, dar majoritatea nu. Totuși, în ceea ce privește falsurile, calitatea este vizibil inferioară, chiar dacă se găsesc și replici bine făcute. Diferența se vede la materiale, la cusături, la finisajele cu aspect neterminat.

În cazul nostru, avem garanția originalității de la furnizorii din Italia, care sunt autorizați să vândă diverse branduri. Calitatea și durata produsului fac, de asemenea, diferența, dar de ele îți poti da seama doar în timp. Practic, așa ne-am fidelizat clientela, prin calitatea și durabilitatea hainelor pe care le cumpără de la noi. Avem clienți și din Cluj, Sibiu, iar turiștii străini care nimeresc întâmplător la noi în magazin sunt de-a dreptul mirați să găsească mai toate brandurile mari la un loc, în Alba Iulia, și cu prețuri mult sub cele practicate la ei acasă.

Maniphest store, it does not get better than this! Pentru o imagine de ansamblu, puteți spiona aici https://www.instagram.com/maniphest.store și aici https://www.facebook.com/maniphest.store.

Pentru pipăit, probat, luat acasă, vă așteaptă în Carolina Mall, intrarea dinspre Carrefour!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button