Sah

Openul Internațional al României de Șah: Vladislav Nevednichy, primul lider

sahOpenul Internațional al României a continuat joi la Hotelul Transivania din Alba Iulia cu partidele rundei a 2-a. În deschiderea rundei, Anamaria Martin și Ioana Filimon, eleve ale Liceului de Arte “Regina Maria” pregătite de profesorul Dragoș Tudor, au oferit un apreciat moment muzical interpretând în duet o piesa de chitară clasică.

Pentru că în spatele oricărui eveniment de amploare, așa cum este și Openul Internațional al României, stă și munca multor voluntari, invitatul special al organizatorilor pentru a efectua prima mutare a rundei a fost Darius Ispas, un tânăr de 17 ani, elev al Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, voluntar al Fundației Comunitare Alba în programul YouthBank, desemnat cel mai bun program de voluntariat în educație din județ la ultimele două ediții ale Galei Voluntarilor.

Vizibil emoționat, acesta a declarat „Am învățat că pentru a evolua trebuie să ies din spațiul de confort și să fac lucruri pe care nu le-am mai făcut, trebuie să renunț la timpul pierdut inutil și să fac primul pas spre implicarea în comunitate și  dezvoltarea personală. Aici a intervenit voluntariatul și implicit Fundația Comunitară Alba, care m-a ajutat să îmi valorific timpul liber spre a deprinde abilități din diferite domenii.  Am întâlnit oameni noi, mi-am făcut mulți prieteni și mi-am ocupat timpul liber cu activități interesante, în același timp ajutând comunitatea și în special generația mea.  În concluzie, voluntariatul înseamnă să dedici timp dezvoltării comunității în timp ce te dezvolți tu însuți”.

Partidele rundei a 2-a s-au desfășurat sub semnul echilibrului, în special la primele 5 mese în care s-au consemnat 4 rezultate de egalitate în partidele Inkiov (Bulgaria) – Istratescu (Franța), Tarlev (Ucraina) – Petrișor (România), Georgescu (România) – Halkias (Grecia) și Padeiro (Portugalia) – Deac (România). Singura victorie a fost obținută de componentul echipei României de seniori Vladislav Nevednichy, care l-a învins cu piesele albe pe Vasile Sanduleac (Moldova), marele maestru român devenind primul lider al turneului, el fiind singurul jucător cu 2 puncte acumulate în primele 2 runde. Merită notate victoriile marilor maeștri internaționali Vlad Jianu, Marius Manolache și Vadim Shishkin (Ucraina), care îi ajuta să prindă plutonul urmăritor al jucătorilor cu 1,5 puncte.

În derby-ul juniorilor albaiulieni, Mihnea Costachi s-a impus în fața lui George Ileana, în timp ce într-o altă confruntare locală, Adrian Secheres l-a învins pe maestrul aiudean Ionel Miron. Deși nu a făcut o partidă rea, juniorul Iustin Ciorgovean a fost învins de favoritul numărul 5 al turneului Andreas Heimann (Germania), în timp ce maestrul FIDE Ovidiu Lupu a pierdut disputa sa cu juniorul bucureștean Alexandru David.

Runda a 3-a programează vineri, începând cu orele 16:00 mai multe partide foarte atractive: Istratescu (Franța) – Nevednichy (România), Deac (România) – Tarlev (Ucraina), Jianu (România) – Shishkin (Ucraina), Heimann (Germania) – Inkiov (Bulgaria), Halkias (Grecia) – Padeiro (Portugalia), Petrișor (România) – Manolache (România), Szabo (România) – Georgescu (România), dar și un alte două derby-uri locale Secheres – Costachi și Lupu – Miron. Toate partidele turneului pot fi urmărite live pe site-ul www.chessdom.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button