„Prietenii lui Azor” au reușit să strângă bani pentru ca fiecare câine din adăpostul public din Alba Iulia să aibă o căsuță a lui

Culmea adăpostului: să n-ai adăpost în adăpost!

*Responsabilizarea față de câinii fără stăpân începe cu o vizită la adăpost!

„Cine sunt eu? Numărul 9. Scrie clar, pe gard. Am și casă. E mică. Eu sunt mare. E bine așa. Numărul 14 stă cu numărul 13. Treaba lor, nu-i judec. Au casă mare, ei sunt mici. A început să fie frig. Miroase mai puțin a pipi și a negru. Ăia micii, fără număr, plâng mai rar. Și eu am plâns la început. Nu de foame. Mâncarea e uneori caldă.

Nu mă cunoști, nu te cunosc. Nu știi cum mă cheamă. Nici eu nu știu. Nu te aștept să vii pe la mine, dar totuși vii din când în când. Mergem la plimbare. Mereu în același loc, mereu același traseu, doar anotimpurile se schimbă. Nu înțeleg ce îmi spui, nici nu contează. De ce te-aș asculta? De ce m-aș atașa de cuvintele tale, de tine? Curând pleci și nici nu contează dacă mai vii, vin alții, poate, eu sunt tot numărul 9, tot aici, pe strada  Rogozului, nr. 40. Nu suntem prieteni. Prietenii merg unii la ceilalți, uneori rămân, devin familii. Tu nu ai nevoie de încă un membru la număr, un număr. E greu, te înțeleg. Nu prea ai nici tu toate cele. Eu nu prea am de niciunele. Se termină plimbarea, pari nemulțumit, nu „am făcut frumos”, sunt impasibil. Așa e mai bine, am verificat. Merg singur înapoi către padog. Știu exact unde e locul meu între celelalte numere. Sunt maidanezul de la numărul 9. Intru în țarc fără nicio expresie. Nu mă zbat, nu mă opun. Aștept să închizi poarta, să tragi zăvorul și să-mi scoți, printre zăbrele, lesa. Hai, du-te acasă! Ai făcut o faptă bună. Fugi, e frig, să nu te prindă vreo răceală!”

El e numărul 9, unul dintre cei 130 de câini din adăpostul administrat de primăria orașului Alba Iulia, din strada Rogozului, nr. 40. Abandonat. Nu mai știe nimeni exact, „din cap”, de când, cert este doar faptul că, în ultimii 5 ani, capacitatea adăpostului a crescut de la 90 de capete, cât era inițial. Cam tot de atunci nu se mai practică eutanasierea, dar se moare în continuare, de boală, de bătrânețe, poate și de frig dacă nu se va reuși achiziționarea de căsuțe pentru fiecare patruped.

La adăpost nu e ca în filme, nici ca în pozele de pe facebook, la adăpost e… crâncen. Legal, conform, dar crâncen. E un pic mai bine ca în alte părți, spun voluntarii și membrii asociațiilor de „ultrași” într-ale iubitului de animale, cei care petrec ore în șir, weekend de weekend, ba chiar și în timpul săptămânii, acolo, la adăpost.

Când am fost eu, erau o mână de fete. 45 de kile una, cu cizmele de cauciuc cu tot. Râneau la padocuri, spălau cu furtunul, mirosul, să ne înțelegem, nu-l poate spăla nimic. Câinii lătrau, toți, fără excepție, unii păreau fericiți să ne vadă. Le amestecau orez cu conservă pentru câini și bobițe, papa bun. Apoi plimbare, apoi…fiecare la casa lui.

„E important să-i socializăm, îi pregătim pentru adopție! Să nu fie sălbatici, să meargă la pas, să se comporte bine între oameni și în preajma altor câini”

spune o tipă, de la Prietenii lui Azor.

Are ditamai zâmbetul, e murdară toată, miroase și ea a pipi, de la ăia mici, mulți, puiuții. Frumoși de pică. Cum sunt, de altfel, majoritatea, și de rasă și de nicio rasă, ciobănești, Husky, Amstaff, Shar Pei, pufoșenii albe, de toate mărimile, culorile, și cu personalități diferite.

Sună frumos povestea cu adopția, în realitate, foarte puțini pleacă, câteva zeci pe an, majoritatea în străinătate, câțiva în țară, foarte puțini în Alba Iulia sau în județ. Și atunci când pleacă, e meritul, în special, alcelor de la Arche Noah Transilvania și al altor câțiva „ultrași” de care vă spuneam mai sus. Ei se agită, le fac poze, le studiază comportamentul și îi recomandă celor dispuși să le facă loc în casă. Din adăpostul din Alba Iulia, unii căței latră acum prin Anglia, stau frumos, pe canapea, au zgardă cu ținte. Trimit noii stăpâni poze. Dar puțini au așa noroc.

După experiența vizitei la adăpost mi-e clar un singur lucru: pentru suferința lor suntem responsabili noi! Sterilizarea e obligatorie, prin lege, câți nu avem însă animale de companie nesterilizate încă? Dacă adoptăm sau ne luăm câine, vrem băiețel. De ce? Ca să nu ne fete și câte 12 bucăți, de 2 ori pe an. Dar nici nu-l castrăm. Că doar de aceea l-am luat mascul, să nu ne batem capul, să-și bată alții, cei cu cățele. Să le sterilizeze ei. Apropo, campanii de sterilizare gratuită au tot fost și or să mai fie, dar și gratis, tot nu-i moka pentru cei cărora nu le rentează deranjul…deși, repet, sterilizarea e o obligație, nu o opțiune.

Adăpostul însemnă suferință! Plimbați, neplimbați, mâncați, spălați, câinii de aici sunt, fără excepție, condamnați la un fel de viață la care fiecare biped ar trebui expus, spre luare aminte. Nu știți unde să mai mergeți cu copiii/elevii, în excursie, la o ieșire? Mergeți la adăpost! Trebuie, dacă vreți să nu mai umble câinii pe străzi, dacă vreți să contribuiți la împuținarea celor din adăposturi!

Bun, nu adoptați, nu aveți loc, timp, bani, suflet de un alt suflet? Numărul 9 e tot acolo, nu l-am luat acasă. Ne-am plimbat, 2 străini, unul mai frustrat ca celălalt, și atât. Dar nu a fost degeaba. Am înțeles ce era de înțeles. Și sper ca și voi să o faceți! Nu cumpărați, adoptați, iar apoi STERILIZAȚI! Și da, donați! Săriți o zi de mers la second, pipați 10 țigări mai puțin, se găsesc 10 lei. Și 10 lei, de la fiecare dintre cei care citiți acest text, contează!

Cu bani din donații, multe din străinătate, cei de la asociația „Prietenii lui Azor” au reușit să adune cât pentru câteva zeci de căsuțe din lemn, care au fost deja instalate în padogurile căinilor din adăpostul de la Alba Iulia. „Mulțumim din suflet tuturor donatorilor care au pus mână de la mână ca toți cățeii să aibă adăpost în prag de iarnă! Mulțumim și Asociației „Hampshire Paws animal rescue”, care ne-a ajutat ca de fiecare dată când avem nevoie! Mulțumim mult pentru sprijinul financiar Stal Angelique De Bekelaar Broekman, Anne Mertens și Hilde Brits. Mai mult decât atât, încă 7 cuști vor ajunge curând la cațelușii din Adăpost, așa încât niciunul dintre câini să nu îndure iarna neadăpostit corespunzător. Pentru aceste 7 cuști îi mulțumim Amaliei Negru, care a îndeplinit pentru noi finalul campaniei Vreau și eu căsuța mea! ❤️”, au transmis recent cei de la Prietenii lui Azor.

Și încă ceva, programul adăpostului este următorul: de luni până vineri, între 8.00 și 16.00 (8-10 – întreținere; 10-16 – vizitare), iar sâmbătă și duminică, între 8.00 și 12.00 (8-10 – întreținere; 10-12 – vizitare). Adopțiile se fac în baza unui contract semnat la primărie. Cățeii sunt predați cu vaccinurile la zi și, evident, sterilizați. Relații obțineți la numerele de telefon: 0737/466108, 0730/608700, dar cel mai bine la fața locului (Str. Rogozului, nr.40). Mai jos o galerie de poze de la adăpost: