Reportaje

REPORTAJ: Aventură în Munţii Apuseni. Despre traseul frumos spre Gheţarul de la Scărişoara şi peisajele superbe

O adevărată aventură plăcută. Probabil, asta înseamnă pentru orice turist drumul de la  Gârda de Sus până la Gheţarul de la Scărişoara din Munţii Apuseni. Pentru mine, cel puțin, așa a fost. Dacă, până de curând, starea şoselei era una blamată de vizitatori, acum totul este floare la ureche pentru că aceasta se întinde netedă în faţa ta, aşteptând ca roţile maşinii să-i testeze rezistenţa. S-a muncit destul de mult până să fie gata, dar acum tot drumul este asfaltat, iar călătoria este una de poveste datorită peisajelor care îţi iau respiraţia.

O vizită la Gheţarul de la Scărişoara, trebuie făcută cu mintea și sufletul deschise, pentru a te lăsa invadat în întregime de toate frumusețile care ți se deschid în cale. Fie că este vorba despre păduri seculare, case specific moțești, răsfirate în zone greu accesibile, sau chiar liniștea neobișnuită pentru un orășean, toate fac ca experiența să fie una de neuitat.

Totuși, drumul șerpuit ar putea da bătăi de cap celor care au rău de mașină, dar până la urmă şi asta face parte din aventură. Cu siguranţă, drumul parcurs pe jos până la Gheţar îşi pune o altă amprentă faţă de cel parcurs cu maşina. Acea parte din drum, personal, m-a transpus într-o lume desprinsă din cărţile de poveşti. Am trecut prin fiecare poieniţă ce deschidea parcă anume pentru mine privelişti sălbatice ale Apusenilor.

Când eu şi colegii mei am decis să facem această excursie până la Gheţarul de la Scărişoara am ştiut că vom merge cu maşina şi că mie îmi va fi rău din cauza serpentinelor. Totul a meritat, însă, fiindcă din locul de unde nu am mai putut să ne deplasăm cu maşina şi până la Ghețar, totul a fost de o frumuseţe aparte.

Trebuie să recunosc că acestea au fost, pentru mine, cele mai frumoase momente, când ieşeam la lumină şi mă bucuram să văd din nou cerul deasupra, aşa morocănos cum era. De lângă mine, porneau păduri dese, nesfârşite, care acum începeau să se arate într-o ţinută tot mai înflăcărată. Sus, m-am văzut departe de tot ce înseamnă civilizaţie fiindcă eram doar o mână de oameni, în mijlocul unui peisaj care îți taie respirația cu frumusețea lui naturală.

Coborârea în Gheţar este, garantat, una memorabilă: 48 de metri până în adâncul pământului, pe o potecă îngustă şi sute de trepte, pentru a ajunge în Sala Mare a peşterii. Temperatura este scăzută, căci pe fundul avenuluui dăinuie mereu – chiar şi vara – un strat de gheață.Tot efortul și frigul pălesc în fața destinației finale.

Nu doar ghețarul este excepțional în peștera Scărișoara ci și flora și fauna. Peștera Scărișoara adăpostește o vegetaţie variată diferenţiată pe mai multe niveluri.

Cu mâna pe suflet o spun, indiferent că aveţi rău de maşină sau că vi se pare lung drumul, merită să faceţi această excursie măcar o dată.

Cum ajungi la Gheţarul de la Scărişoara?

Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, se ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la peșteră, drum lung de 12 km.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button