Sâmbătă: Proba scrisă la concursul pentru ocuparea a 58 de posturi de poliţişti la ordine publică sau rutieri
Sâmbătă, 19 noiembrie, peste 160 de candidaţi din Alba susţin proba scrisă în cadrul concursului pentru ocuparea celor 58 de posturi vacante la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.
Potrivit IPJ Alba, s-au înscris 163 de candidaţi pentru posturile de ordine publică, respectiv doi candidaţi pentru posturile de poliţie rutieră.
Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de răspuns din care doar una este corectă.
Nota minimă de promovare a testului scris este 7.00 (șapte).
Candidații trebuie să se prezinte la sediul unității teritoriale de poliție, începând cu ora 9.00, accesul în sălile de concurs fiind permis până la cel mult ora 9.45.
Celor care nu sunt prezenți la ora 9.45 în săli nu li se va mai permite accesul și vor fi declarați “neprezentat”, indiferent dacă se află sau nu incinta instituției unde se susține proba.
Accesul în sala de concurs se face pe baza unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate, permis de conducere sau pașaport.
În sală, candidații vor avea asupra lor doar documentul de identitate și pix/stilou de culoare albastră. Nu se permit pixuri sau stilouri ce permit rescrierea.
Nu se admite accesul în sală cu materiale documentare, dicționare, notițe, însemnări sau alte mijloace de calcul ori comunicare.
Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.






