Cultură

Şapte zile de teatru şi poveşti la Alba Iulia: Zeci de piese și actori la ediția aniversară a Festivalului Internațional de Teatru

Picture 012La Alba Iulia, în perioada 5-11 octombrie începe tradiţionalul Festival Internaţional de Teatru „Poveşti”, ediţia a X-a. În cadrul acestei ediţii aniversare, organizatorii evenimentului îi aduc pe scenă pe scriitorul francez Pascal Bruckner, actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, Vlad Zamfirescu, Maia Morgenstern, Pavel Bartoș, Gheorghe Ifrim, Oana Pelea, dar și mulți alții, în reprezentaţii de excepţie, prezentate de teatre cunoscute din ţară, dar şi trupe de peste hotare.

În această a X-a ediţie, vor fi nu cinci zile de festival, ca de obicei, ci şapte zile. Astfel că, a X-a ediţie aduce o structură extinsă a a festivalului, astfel încât starea de sărbătoare să fie simţită pe deplin, de cât mai mulţi spectatori. Deşi structura bipartită a festivalului rămâne cea de până acum – cu teatru pentru copii, dimineaţa şi cu teatru pentru tineri şi adulţi, începând cu orele serii -, ediţia aniversară conţine un program mai dens şi divers, ca adresabilitate, decât în ceilalţi ani, selecţioner al spectacolelor fiind în continuare actriţa Ioana Bpgăţan, director artistic al festivalului.

Înainte cu o săptămână de eveniment, organizatorii festivalului au făcut o prezentare a ceea ce vor putea vedea cetățenii în perioada care urmează. La conferința de lansare au fost prezenți directorul festivalului, Ioana Bogățan, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, reprezentatul Bibliotecii Județene „Cristina Smadea”, precum și Rareș Tileagă și Silvan Stâncel, coordonatorii media a evenimentului.

Picture 003„Avem zece ediții anul acesta și eu zic că toate au fost de nota zece și sunt convins că vom crește an de an așa cum ne-am propus încă de la prima ediție. Ce ne-am dorit și ce ne dorim de la acest festival am reușit și anume un public pentru teatru bine pregătit în județul Alba și acest lucru s-a reușit datorită colegilor care s-au ocupat de acest festival și prin prezența personalităților ale teatrului românesc în cei zece ani”, a declarat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

La fel ca și la celelalte ediții, structura festivalului este împărţită în două secţiuni principale. În prima parte a zilei vor fi spectacole de teatru dedicate copiilor, iar seara vor avea loc spectacole pentru tineri și adulți.

Pentru desfăşurarea momentelor din festival, organizatorii au pregătit zece locații. Este vorba despre Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Studenților, Art Cafe, Framm’s, Centrul Cultural – Castel Sâncrai, Biblioteca Batthyaneum, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj şi Galeriile de lângă Poarta a III-a a Cetăţii, în Alba Iulia.

Succesul de care se bucură festivalul este demonstrat și din faptul că exită piese pentru care s-au epuizat toate bilete și altele pentru care se mai găsesc doar puține.

„Vocea Umană” și „Titanic Vals” se află printre preferate publicului și toate biletele pentru aceste spectacole au fost deja vândute.

„Întodeauna sunt două spectacole care fură ochii spectatorilor și anul acesta se pare că acestea două au fost capete de afiș. O să avem și acel eveniment de la Blaj, cu domnul Marcel Iureș și vom ține acolo spectacolul „Absolut” și sperăm în fiecare an să putem atinge un oraș sau două din județ”, a spus directorul festivalului, Ioana Bogățan.

Picture 009Spectacolel, în total 25, sunt producţii atât din România (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş), cât şi din străinătate (Belgia, Franţa, Republica Moldova). Cât despre numele mari care vor da nunaţaafişului de festival, îi amintim pe Marcel Iureş, Pascal Bruckner, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Vlad Zamfirescu, Anca Sigartău şi Doru Ana.

Exceptând spectacolele propriu-zise, festivalul va conţine o serie de evenimente speciale. Primul va avea loc luni, 5 octombrie şi va fi dedicat în întregime marelui scriitor francez Pascal Bruckner, care va fi prezent în cadrul a trei momente. Este vorba despre o conferinţă la Universitatea „1 Decembrie 1918”, o lansare de carte la Biblioteca Battyaneum şi un spectacol-lectură, pe texte de Pascal Bruckner, care se va desfăşura într-una din sălile Centrului Cultural – Castel Sâncrai, de la Sâncrai (lângă Aiud). Un ale eveniment semnificativ va avea loc Duminică, 11 octombrie, respectiv lansarea de carte Să râdem cu nea Mărin, scrisă de Amza Pellea şi prezentată de însăşi fiica sa, Oana Pellea.

Ca în fiecare an, festivalul are propriul său ziar, intitulat „Poveşti”, în paginile căruia vor fi publicate cronici, interviuri, articole de specialitate, articole de opinie, pamflete, caricaturi şi fotografii de festival. Ziarul va fi distribuit la fiecare locaţie de spectacol. De asemenea, fiecare zi va începe cu tradiţionala „Cafea cu tâlc”, în Vlubul festivalului (Art Cafe). Festivalul conţine de asemenea, expoziţii foto, de caricatură, ateliere de scenografie, critică teatrală şi mânuire marionete, care au suscitate, deja, interesul a zeci de tineri participanţi.

Bilete s-au pus deja în vânzare și se pot achiziționa atât online, cât și de la sălie de spectacol. Prețul este de 18 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.

Bugetul total al evenimentului este de 550.000 de lei, potrivit organizatorilor.

AICI programul întregului festival.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button