Ştiri Urbane

Studenții din căminele Universităţii din Alba Iulia vor ajunge mai repede la facultate începând de luni: Programul pentru linia 116

stpÎncepând de luni, studenți de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care locuiesc în căminele studențești de pe strada Vasile Alecsandri vor ajunge mai repede până la facultate. Asta, după ce Consiliul Local a decis introducerea unei linii de autobuz (116), care va face legătura între stațiile din apropierea căminelor studențești și Universitate. 

„Din cauza distanței mari pentru deplasarea studenților din căminele studențești, de la strada Vasile Alecsandri nr. 108, aparținând Universității „1 Decembrie 1918” , până la universitate și înapoi, dorim formarea unui circuit, transport în comun STP, până la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și amplasarea unei stații de autobuz în apropierea Hotelului Cetate”, era precizat de studenți în cererea formulată.

Această linie de transport în comun va face legătura între căminele studențești din zona industrială și Universitatea „1 Decembrie 1918”.

Orele de plecare și traseele vor fi următoarele:

linia 116 va circula la orele 7:40, 9:30, 11:30, 13:30, 15:30, 17:30 pe următorul traseu: Cantina Ardealul – Profi – Mercur – Piața Cetate – Strada Cloșca – Hotel Cetate – Universitate;

linia 116R  va circula la orele 10:15, 12:15, 14:15, 16:15, 18:15, 20:15 pe următorul traseu: Universitate – Hotel Cetate – Strada Horea – Calea Moților – Stadion – Dedeman.

Mijloacele de transport în comun de pe această linie nu vor circula sâmbăta și duminica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button