Vacanță de vis: Cum să ai cele mai frumoase poze?
Vara se apropie, la fel ca și concediul tău, plănuit încă din lunile friguroase ale iernii, pe care cu siguranță îl aștepți nerăbdător. Mai mult, începi deja să faci ultimele pregătiri și să te gândești la noile amintiri pe care ți le vei face și care vor fi surprinse de aparatul foto. Dacă îți dorești ca, pe lângă acestea, la întoarcerea acasă să ai și câteva cadre de vis, trebuie să te asiguri că ai la tine tot ce îți trebuie.
Iată ce să faci dacă îți dorești ca fotografiile tale să fie realizate într-un mod cât mai profesionist:
1. Alege din timp locurile unde îți dorești să faci poze
De regulă, obiectivele turistice sunt destul de aglomerate, motiv pentru care dacă îți dorești să-ți faci câteva poze în fiecare loc, e necesar să ai un itinerariu bine stabilit. Mai mult, ar fi de preferat ca, dacă vrei ca în pozele tale, să nu existe și alte persoane să încerci să mergi cât mai de dimineață, atunci când și lumina este extrem de bună.
2. Fă un research înainte
Atunci când îți realizezi cadrele nu ai foarte mult timp la dispoziție, căci îți dorești și să te bucuri de vacanță. Astfel, înainte de a pleca în concediu poți face o mică căutare pe internet despre obiectivele turistice și te poți inspira din pozele pe care le-au realizat și alții. În acest fel vei poza cu ușurință și cadrele tale vor fi cât mai bune.
3. Ia-ți ținute diversificate
Un alt aspect important la care trebuie să te gândești atunci când pleci în vacanță sunt ținutele. Acestea trebuie să fie cât mai diversificate, mai ales dacă alegi să postezi și pozele în social media. Atunci când le pui în bagaj hainele se pot șifona, motiv pentru care alege să iei cu tine fier de călcat din gama Altex, special pentru voiaj.
4. Folosește o cameră performantă
Fie că vorbim de aparat foto, fie că vorbim despre telefon, dacă îți dorești poze cât mai profi trebuie să te asiguri că acestea sunt cât de cât performante. Mai mult, pe lângă specificațiile dispozitivului, trebuie să te asiguri că știi cum funcționează acesta tocmai pentru a-i putea seta cât mai bine lumina, expunerea, contrastul etc.
5. Asigură-te că captezi în fotografii și momentele spontane
De cele mai multe ori, evenimentele neplanificate sunt cele care îți aduc cele mai multe amintiri. De aceea, e important să le surprinzi și pe acestea pe cameră, tocmai pentru a-ți aduce aminte de acele emoții, chiar dacă nu sunt cele mai profi fotografii.
Pe lângă toate aceste fotografii care îți rămân din vacanță, nu uita că e necesar să te și bucuri de aceasta și de momentele pe care le petreci alături de cei cu care mergi în vacanță.






