Administrație

FOTO: Verificări la lucrări efectuate pe 4 tronsoane de drum comunal, la Meteş

Recent, primarul comunei Meteş, Dan Cosmin Opruta şi viceprimarul comunei Meteş, Dan Sânzâiană, împreună cu un reprezentat al antreprenorului, au efectuat o vizită in teren, pe drumurile din comuna Meteş, pentru a prioritiza judicios investițiile următoare în infrastructură.

Cu această ocazie, s-au verificat lucrările la 4 tronsoane de drum comunal. În faza II – Modernizare drumuri comunale Meteş, au fost asfaltate 4 tronsoane de drumuri comunale. Este vorba în primul rând despre 1.764 metri liniari de drum comunal în localitatea Tăuţi, 522 de metri liniari de drum comunal în localitatea Poiana Ampoiului; aici au fost realizate si rigolele, care au fost turnate.

În localitatea Meteş, pe Valea Albinii, au fost realizate rigolele si 695 metri metri liniari asfalt drum vicinal; de asemenea au fost asfaltati 718 metri liniari drum comunal in Presaca Ampoiului. Valoarea totală a acestor lucrări se ridică la suma de 1.931.531 lei, contract finanţat prin PNDL.

„Sunt multe lucruri de realizat în comuna Meteş, dar infrastructura este prioritară, atât pentru oameni cât şi pentru noi ca administraţie. Important este că aceste lucrari au fost realizate, însă vom continua să dezvoltăm infrastructura în comuna Meteş. Pe faza II – Modernizare drumuri comunale Meteş sunt asfaltaţi peste 4 kilometri de drum comunal”, a declarat Dan Cosmin Opruţa, primarul comunei Meteş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button