(INTERVIU) Adriana Duna: „Suntem suma experiențelor, a credințelor dobândite și a educației și sistemelor de valori în care am crescut.”
Adriana Duna este un antreprenor din Aiud, care a reușit să construiască o rețea de afaceri de succes în domeniul Horeca. De curând a deschis restaurantul La Conac în Alba Iulia, spunând despre acesta ca e un proiect de suflet pentru ea. Este pasionată de psihologie, de spiritualitate, tango argentinian și de călătorii. A primit diverse premii și distincții legate de zona business și personal, ultima dintre acestea fiind ,, Meritul Filantrop” de la serviciul de ajutor maltez din România.
În ceea ce fac sunt alături de mine oamenii minunați din echipa mea, unii dintre ei fiindu-mi alături chiar și de 19 ani. Anul acesta sunt președinta clubului Rotary Aiud și îmi doresc să duc la bun sfârșit construcția unei săli de sare pentru copii din Aiud.
Adriana Duna
Suntem suma experiențelor, a credințelor dobândite și a educației și sistemelor de valori în care am crescut.
Adriana Duna
Urbea Mea: Cine este Adriana Duna?
Adriana Duna: Meseria mea este inginer chimist, am absolvit cursurile de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca și apoi cursurile USAMV București, specializarea Inginerie în Alimentație Publică și Turism. Am urmat un masterat și am absolvit cursurile Institutului Diplomatic Român și Universitatea Națională de Apărare Carol I.

Urbea mea: Care a fost evoluția dumneavoastră în afaceri și ce ne puteți spune despre proiectele Horeca?
Adriana Duna: Am lansat brandul Salon Georgia și, mai apoi, De la Georgia în Aiud, ne ocupam de catering industrial, evenimente și producția de dulciuri și prăjituri. În grupul de firme avem peste 150 de angajați care se implică activ în dezvoltarea continuă a afacerii.

Am continuat dezvoltarea afacerilor în Alba Iulia, cu proiectul La Conac. Am dorit ca, în frumoasa vilă interbelică să regăsească fiecare drumeț, o parte din căldura casei boierești, gustul mâncării pe care-o punea pe masă bunica și o energie bună a locului. Avem trei saloane: salonul porțelanurilor unde am ales să decorăm doi pereți cu porțelanuri roz și albastre, salonul principal, pe care clienții noștri l-au denumit salonul Lady Florence Baker, după numele faimoasei exploratoare de origine română, a cărei poveste am scos-o la lumină și am expus-o pe un perete, ca o restituire minunată, în memoria exploratoarei. Tot în acest salon sunt expuse și fotografii inedite din perioada interbelică, simboluri ale umanității și simplității.

Un alt salon care a necesitat mai multă documentare este salonul Regina Maria, un salon cu pereții acoperiți cu fotografii și povești despre regină și a altor personalități feminine care au influențat istoria României. Avem și o sală de evenimente cu o capacitate de 150 locuri care este un muzeu alcătuit din obiecte vechi, tradiționale, cum ar fi chiar Șura de la Conac. Acolo se regăsește expusă și colecția personală Sauca Costică, pentru care mulțumim familiei. În anotimpul cald vă așteaptă o terasă cu o capacitate de 80 de locuri, decorată cu o fântână arteziană care răcorește serile toride de vară.

Urbea mea: Care sunt pasiunile dumneavoastră?
Adriana Duna: Am căutat mereu răspunsuri și le-am găsit în programele de formare în psihologia transpersonală și am devenit specialist în constelații familiale. Am avut marea șansă să cunosc oameni deosebiți care mi-au influențat viața și cred că fiecare dintre noi poartă în suflet povești nebănuite. E important să ne cunoaștem rădăcinile și să le onorăm, pentru că de acolo vine forța și stabilitatea unui om. Am călătorit mult și am înțeles că nu trebuie să mai judec, ci doar să mă bucur de ceea ca trăiesc și să accept lecțiile vieții cu recunoștință . Despre a avea și a fi, am făcut diferența dintre Las Vegas – opulență și India – bogăție interioară, Mexic- bucuria de a trăi și mă simt privilegiată că am avut ocazia sa îmi aduc noi înțelesuri cu fiecare experiență. Cred ca frumusețea vieții este despre a oferi și despre bucurie. Șamanii te întreabă când ai dansat ultima oară, când ai râs, când te-ai bucurat? Sunt pasionată de tangoul argentinian și îmi doresc să organizam cursuri și în Alba. Îmi place să cânt, să călătoresc, să citesc și să descopăr .






