(INTERVIU) Ștefan Balog și arta plastică: „Un artist poate fi boem, serios sau neserios, vesel sau foarte trist”

Omul care și-a deschis sufletul în fața noastră luna aceasta este Ștefan Balog. Cunoscându-l și stând de vorbă cu el, am realizat că județul Alba are motive să se mândrească cu o astfel de persoană. Ștefan Balog este cunoscut atât în țară, cât și în străinătate, dar până la astfel de realizări a muncit mult, motiv pentru care vă invităm să îl cunoașteți și voi din următorul interviu.

URBEA MEA: Ești o persoană foarte cunoscută, atât în țară, cât și în străinătate, dar cine este Ștefan Balog cu bune și cu rele?

Ștefan Balog: Acest aspect cu ”bune și rele” este relativ, în funcție de cine își exprimă părerea. Eu tind să cred că am o înclinație spre fapte bune, câteodată reușesc, alteori nu. Interacțiunea cu semenii este un proces complex și duce uneori la interpretări. Dacă faceți un eventual sondaj prietenii și cunoștințele mele posibil să spună din politețe lucruri bune despre mine. Dacă întrebați dușmanii vom afla lucruri interesante despre ”răul” din mine. Oricum, mare adevăr e vorba aceea că numărul dușmanilor și invidioșilor crește exponențial cu fiecare reușită.

URBEA MEA: Când a apărut dragostea pentru artă la Ștefan Balog?

Ștefan Balog: Arta a fost întotdeauna lângă mine, probabil de când m-am născut. Au trecut ceva ani până să conștientizez că de fapt este stilul meu de viață. În grădiniță am descoperit că îmi place să desenez, având surse de inspirație desenele animate difuzate cu mare zgârcenie. Am desenat constant în anii de școală, fără să ajung vreodată la un consens cu profesoara de desen. Expunerea a lipsit în ”Epoca de aur” deoarece aveam alergie la tema unică a societății socialiste multilateral dezvoltate. Așa că dorința mea în acea perioadă a fost să devin arheolog. Nu am reușit din cauza filozofiei marxiste ca materie obligatorie la examen.

A trebuit să vină revoluția ca să conștientizez că eu sunt de fapt artist și vreau să trăiesc ca atare. Să trăiesc prin și pentru artă. În 1991 am deschis un atelier de pictură și grafică. Restul a venit de la sine.

URBEA MEA: Un artist plastic ce calități și experiențe ar trebui să dețină?

Ștefan Balog: Calitățile sunt oarecum subiective din punctul meu de vedere, fiecare le formează sau nu. Un artist poate fi boem, serios sau neserios, vesel sau foarte trist. Teoria că artistul trebuie să sufere ca să poată crea este însă o prostie.

Bineînțeles, calitățile şi emoţiile pot afecta procesul creativ dar e total individual sub ce formă se întâmplă acest lucru. Experiența este altceva. Acest lucru se acumulează în foarte mulți ani, prin multă muncă, experimente diverse, studii, participări la tabere de creație. Cine crede că desenând 3-4 luni a devenit artist se înșeală amarnic. Niciodată nu cred că avem atâta experiență încât să nu fie loc pentru ceva în plus.

URBEA MEA: Spre ce înclini mai mult: pictură, sculptură sau grafică?

Ștefan Balog: Absolut toate aceste ramuri ale artei îmi sunt dragi. Le alternez în funcție de inspirație. Am perioade când pictez serii de tablouri, alteori marmura mă atrage spontan. Cert este că am început cu desenul, pe urmă a urmat pictura prin toate abordările tehnice. În anii ’90 am avut șansa să studiez tehnici de gravură cu un mare maestru din Ungaria, care a predat un timp și la Academia de Arte din Veneția. A fost o perioadă de maximă importanță, de atunci am reușit să realizez expoziții și să derulez proiecte deosebite în acest domeniu. Cea mai emoționantă performanță a urmat în 2018, când am fost expus la Tulcea în cadrul Bienalei de Grafică ”DANUBIUS”, alături de Picasso.

Sculptura a venit ca o necesitate, oricum aveam tendințe de a ieși din tablouri prin anumite lucrări tridimensionale. De aici nu a fost decât un pas. Prima dată am abordat lemnul, un material deosebit de drag cu care am crescut, tata fiind tâmplar. Pe urmă am trecut la alt nivel, lucrând cu marmura, andezitul, travertinul.

URBEA MEA: Pictura, sculptura și grafica diferă mult între ele?

Ștefan Balog: Bineînțeles. Sunt tehnici total diferite. În ce privește arta mea sunt altfel în fiecare abordare tehnică, numitor comun fiind doar ideile.

Un artist poate fi boem, serios sau neserios, vesel sau foarte trist.

Ștefan

URBEA MEA: Povestește-ne despre experiențele tale de-a lungul carierei.

Ștefan Balog: Aici ar fi foarte multe de povestit, din păcate spațiul nu ne permite. Din momentul acela de inconștiență pozitivă când am decis să fiu artist liber profesionist, independent și fără să privesc cu regret spre o carieră de orice altă natură am știut că ușor nu va fi. Și nici nu a fost. Până prin 1995 a fost perioada de intensă privatizare și am avut comenzi destule pe partea de reclame publicitare, un segment total comercial care mă ajuta să exist. Pe urmă au venit din păcate ani foarte confuzi, în care trebuia să îmi fac un nume ca să exist. Acest lucru nu se întâmplă peste noapte. Poate în filme, dar în viața reală este un proces îndelungat. A mai venit și ideea asta cu Inter-Art, care a devenit în scurt timp un scop în sine. Am încercat să duc totul în paralel. Dar trebuie să recunosc că fără Inter-Art nu ajungeam acolo unde am ajuns ca și artist. Știam că trebuie să lucrez mult, să călătoresc, să particip la tabere și expoziții. Dar am conștientizat doar în 2001 că una e să visez și alta e să vreau. Așa că am vrut să ajung neapărat în India și am reușit. Pe urmă nimic nu a mai fost de nerealizat. Totul era doar un factor de timp. De foarte mulți ani doream să vizitez New York-ul, să am o expoziție personală acolo. Am reușit acest lucru după foarte-foarte mulți ani. În 2013 am avut vernisajul în cocheta galerie a Institutului Cultural Român, iar în 2015 a urmat a doua personală la New York.

Experiențele au fost diverse, și în diferite domenii. Lucrez și la două cărți în acest sens. O carte va fi Inter-Art după cortină. În două volume. Aici ar fi de povestit primii 20 de ani cu bune și rele, succes și eșec, surprize plăcute, umilințe. Va urma o abordare ”după 20 de ani” fără intenția de a intra în conflict de drepturi de autor cu Dumas. A doua carte se axează pe călătorii, întâmplări hazlii sau mai puțin hazlii, cu accent pe secvențe din vămi unde am un talent deosebit de a trăi intens fiecare minut.

URBEA MEA: Care a fost cea mai mare și interesantă provocare pentru tine?

Ștefan Balog: Din fericire am avut destule provocări și nu mă plâng nici acum. Am realizat proiecte minunate, unice, în parteneriat cu oameni devotați actului cultural, cu instituții care au avut o deschidere minunată.

Cred că cea mai mare provocare pentru mine a fost fundația Inter-Art, care a dus pe urmă la multe altele. Aș menționa doar Tabăra Internațională PRISON ART, un proiect premieră mondială ce s-a desfășurat la Penitenciarul de maximă siguranță Aiud, cele patru apariții la Sediul Națiunilor Unite din New York, prima expoziție de artă românească din Haiti sau cea din Mumbai, India.

Provocarea supremă cred că urmează în acest an, când propunem un proiect unicat care să cuprindă artiști din toate cele 193 de tări membre ONU.  

Fundația a ajuns la an aniversar, sărbătorind 25 de ani de existență. Așa cum ne place nouă să spunem, Inter-Art s-a născut dintr-n vis frumos, în care unii au crezut, alții nu. Sau pur și simplu viața i-a direcționat separat. O parte din cei care au crezut sunt în continuare pe baricade: Ioan Hădărig și Robert Lixandru-membri fondatori, pe urmă  Zoltan Balog, Elena Cristea, Andrei Bako. Vom exista probabil ca echipă atâta timp cât vom crede în idealul nostru de a aduce o alternativă în arta contemporană.

URBEA MEA: Care sunt artiștii care ți-au marcat parcursul creativ?

Ștefan Balog: Am avut șansa să fiu contemporan și să interacționez cu câteva personalități marcate care au jucat rol esențial în viața și cariera mea.

În primul rând ar fi Eva Mazzucco, un mare nume al artei austriece. Ne-am cunoscut în 1994 în Tabăra Internațională de Artă din Gyomaendrod, Ungaria. Ea m-a încurajat să pun bazele Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter-Art de la Aiud, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1996. A avut încrede în mine ca artist, m-a promovat constant la Viena și la Salzburg,dar și în alte expoziții de pe mapamond. Pe urmă am avut onoarea să îl cunosc pe marele maestru indian Chiru Chakravarty care mi-a schimbat percepția despre lume și despre felul de a gândi. Am studiat cu el filozofia artei, am experimentat gândiri alternative, am discutat despre sensul artei și a existenței. Am ajuns în India și datorită lui am înțeles că imposibilul este doar o definiție subiectivă.

Profesorul Janos Kantor timp de aproape 8 ani în fiecare vară îmi explica tehnicile gravurii. Și datorită lui am ajuns unde am ajuns în acest domeniu.

Pe urmă dar nu în ultimul rând am ajuns în contact cu maestrul Popas, care a apreciat atât de mult partea mea de grafician încât m-a acceptat ca student la Academia Popas , secția grafică-gravură.

URBEA MEA: Cum arată o zi din viața ta ca artist plastic?

Ștefan Balog: Contează mult dacă vorbim de o zi de iarnă sau o zi de vară. Să luăm mai bine o zi călduroasă în care mă trezesc fără vreun stres legat de un proiect administrativ. Contează să și am o idee gata formată care să mă tenteze spre atelier, dar în general acest lucru nu reprezintă o problemă.

Să presupunem că ideea asta a mea este pentru o sculptură în marmură, pe care o am deja pregătită pe masa de lucru. Restul este activitatea de creație în sine.

URBEA MEA: Să vorbim despre procesul de creație al unei lucrări. Ai o rețetă anume pe care o urmezi?

Ștefan Balog: Glumind puțin aș zice că rețetele sunt pentru farmaciști. Artiștii de obicei își formează un stil de lucru care este total individual. Cel mai nociv este să copiezi stilul altuia, să încerci să lucrezi sub o formă care nu e a ta.  Nu am încercat niciodată să devin un șablon, să creez după un tipar, de frică să nu mă plafonez. Mă feresc să mă repet, doar îmi continui idea de a crea cicluri de lucrări care să formeze un tot unitar, de obicei materialul unei expoziții personale, pe care întotdeauna le consider o poveste unică. Cred că este o formă de respect față de iubitorii de artă, în loc să iau la grămadă tablouri din atelier și să fac personale pe bandă rulantă pentru un portofoliu lung ca factura de gaz, dar fără personalitate.

URBEA MEA: Ce te caracterizează mai mult: spontaneitatea sau studiul?

Ștefan Balog: Totdeauna am fost un tip spontan. Mai ales în artă. Așa se nasc ideile mele, indiferent de ce tehnică vorbim. Însă studiul nu e deloc de neglijat. Mai ales în cazul anumitor tehnici sau reacția dintre diferite materiale. Țin minte că pentru prima mea expoziție cu lumini și umbre în 1993 am studiat mai multă optică decât în toți anii de liceu.

URBEA MEA: Ai avut numeroase expoziții și în străinătate. Există o diferență între publicul de acolo și cel din România?

Ștefan Balog: Este un public specific la fiecare expoziție, și acest public marchează de fapt evenimentul. Am avut șansa să expun în multe țări, am întâlnit public foarte variat.  Eu personal nu cred să existe în principiu o diferență între publicul din X țară sau cel din România. Depinde ce noroc ai, cine îți vine la expoziție. Am întâlnit mulți oameni perimați dar și mulți oameni minunați atât în țară cât și în străinătate.

Am avut la vernisaje ambasadori, prinți, șeici, personalități culturale dar și oameni ai străzii.

URBEA MEA: Cum sau când îți dai seama că ai epuizat tot ceea ce ai avut de spus într-o lucrare?

Ștefan Balog: Acest lucru este cel mai important. Nu știu cum sunt alții dar la mine e instinctiv, oarecum subliminal. Simt că trebuie să mă opresc, că o tușă în plus sau o lovitură de daltă mai mult distruge lucrarea. O sufocă. Mulți artiști aici greșesc, în dorința de a ”da totul” uită să se oprească. Această intuiție însă se formează în timp, de-a lungul anilor, poate chiar a deceniilor.

URBEA MEA: Cum crezi că va fi privită arta plastică în România peste câțiva ani?

Ștefan Balog: Cum va fi privită depinde foarte mult de cine mai rămâne în țară. Contează și ce artiști mai rămân ca să creeze lucrări ce merită privite.

Eu am o mare încredere în potențialul artei contemporane din România, indiferent că artistul mai este în zonă sau a emigrat în lumea largă. De altfel una din principalele obiective ale fundației Inter-Art este așezarea artei contemporane românești pe scena mondială. Pentru că nu suntem cu nimic mai prejos.

Un mesaj pentru cititorii www.urbeamea.ro și a revistei Urbea Mea.

Ștefan Balog: Tot respectul meu pentru cititorii www.urbeamea.ro și a revistei Urbea Mea care au avut bunăvoința de a citi aceste întrebări și răspunsuri. Pentru ei am încercat să răspund cât mai coerent, să clarific oarecum aspecte din procesul meu creativ. Consider că acești cititori minunați care se opresc la un articol despre artă reprezintă categoria de lux care asigură segmentul cultural al societății. Datorită acestor cititori am speranța că actul cultural nu moare într-o țară în care etalonul faimei sunt personaje mici, semianalfabete pe post de dive și trubaduri de mucava.