Evenimente

„Între Chin și Amin”, proiecție de gală la Cugir

Centrul Cultural Cugir a găzduit, miercuri seara, începând cu ora 18.00, proiecția filmului „Între chin și amin” , peliculă inspirată din cutremurătoarele torturi la care erau suspuși deținuții politici, în închisoarea comunistă de la Pitești, cunoscut mai târziu în realitatea de specialitate ca și „Experimentul Pitești” sau „Fenomenul Pitești”.

La proiecția filmului a fost prezent regizorul filmului Toma Enache, alături de el aflându –se Diane Dobrean – directoarea Centrului Cultural Cugir.
Filmul, o producție independentă, este regizat de Toma Enache, cunoscut publicului pentru spectacolele de teatru și pentru filmul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, regizat și rulat pe marele ecrane, în anul 2013.

„Între chin și amin” a avut premierea pe 1 octombrie, la Cinema Pro din București, ulterior fiind lansat în toată țara, înregistrând deja peste 20.000 de spectatori.

Filmul este unul clasic, care aduce în fața spectatorilor o poveste tulburătoare, cu un titlu inspirat de un vers dintr –o poezie scrisă de regizor, în anii 90, un omagiu adus tuturor victimelor din închisorile comuniste.

Titlul peliculei, inspirat de un vers dintr – o poezie a regizorului Toma Enache

Înainte de derularea, proiecției filmului, regizorul acestuia Toma Enache, le –a vorbit celor prezenți în sală câte cuvinte despre peliculă:

„Ce veți vedea în această seară este o doar o mică parte din nenorocirile, din ororile care s –au întâmplat la Pitești, în perioada 1949 – 1964, și nu doar acolo, ci și în alte penitenciare politice din țară în aceea perioadă. Filmul este o ficțiune, dar este inspirat din fapte reale. Actorul din rolul principal, tânărul compozitor Tase Caraman, este luat la întâmplare.

Ce vreau să vă spun e că tot ce veți vedea, și nu este în totalitate partea cea mai oribilă, sunt bucăți care s –au întâmplat acolo, întâmplări care nu au putut fi măcar povestite de cei care au supraviețuit. Titlul filmului „Între chin și amin”, este un vers dintr –o poezie pe care am publicat –o în 1993. Nu știam atunci, că va ajunge titlul unui film care va spune un adevăr atât de dureros despre noi, despre români, s – a ascuns sub preș 30 de ani acest adevăr. De aceea, vreau să priviți cu detașare, dar și cu conștiință că acest film a fost făcut ca un omagiu în memoria tuturor celor care au pătimit în pușcăriile comuniste.

A spus atât de frumos Vulcănescu” Să nu ne răzbunați, dar să nu ne uitați”, iar filmul nu e făcut ca o răzbunare, ci ca un ca un omagiu în memoria tuturor celor care au pătimit în pușcăriile comuniste”.

Echipa de producție împreună cu cea de actori, a filmat timp de cinci săptămâni la fostul Penitenciar – Fortul 13 Jilava.

„Mai vreau să spun că, dacă acei oameni au rezistat în acele condiții grele, de actori nu vă spun, au filmat cinci săptămâni la Jilava, în condiții de mucegai ți umezeală, în picioarele goale, pe betoane, așa cum veți vedea în film.

Cred că putem să rezistăm și noi să vedem, iar când spun să rezistăm, spun că unii oameni mai sensibili decât noi și trebuie să înțelegem asta, poate chiar unii nu pot suporta ceva mai dur, dar filmul se termină pozitiv și cred că merită să rezistăm împreună să vedem.

Am făcut acest film pentru oamenii care au fost acolo, pentru un Valeriu Gafencu, care și –a donat medicamentele pe care i le trimise familia lui pentru el, fiind în stadiu terminal, unui alt deținut, pastor, deci care era dintr –o altă confesiune religioasă, și l –a scăpat de la moarte.

Astfel de oameni au trăit în România în acea perioadă, elita României a fost închisă în aceea perioadă în temnițele comuniste și mă gândesc cu groază că am fi putut fi oricare dintre noi dacă eram atunci, în 1949, studenți dacă eram, sau dacă fi spus ceva contra, era suficient ca să fi împreună cu niște prieteni la o masă, și puteai fi arestat și să ajungi în infernul de la Pitești”.

Ce a fost „Fenomenul” Pitești

Închisoarea Pitești este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din Pitești, România, renumit pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste în perioada anilor 1949-1952 (cunoscute și sub denumirea Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești). Acest experiment nu poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România. Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în cǎlǎi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop.

Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000. A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est.

foto și text: Sorin Giurcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button