Interviuri

(INTERVIU) Producătorul albaiulian Andy Ghişoiu, membru DeMoga Music: „Sunt multe „surprize” locale şi naţionale despre care urmează să auziți în viitorul apropiat”

Poate că nu are un nume atât de cunoscut, dar cu siguranţă a adus şi aduce multă mândrie judeţului Alba şi oraşului Alba Iulia implicit. Este vorba despre producătorul albaiulian Andy Ghişoiu, care de anul trecut face parte şi din echipa DeMoga Music. A realizat foarte multe până în acest punct şi promite să nu se oprească aici fiindcă mai are câte ceva de arătat. Despre proiectele viitoare şi bineînţeles, despre colaborarea cu Marius Moga ne-a vorbit chiar Andy într-un interviu acordat în exclusivitate Revistei Urbea Mea.

URBEA MEA: Cine este Andy Ghişoiu, copilărie, studii, vise și hobby-uri?

ANDY GHIŞOIU: Andy Ghișoiu, un om simplu, care și-a urmat mereu visul: să producă/scrie muzică indiferent de situație. Am absolvit Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia și Facultatea de Administrație Publică „Spiru Haret”. Hobby-uri? Muzica mi-a fost și este cea mai mare pasiune, hobby, prioritate, plăcere și vis, iar acest vis, odată devenit realitate, am de gând să-l duc cât mai sus.

URBEA MEA: Cum ai ajuns să faci parte din echipa DeMoga Music și ce ai făcut înainte să faci acest pas?

ANDY GHIŞOIU: În echipa DeMoga Music am intrat așa: „Alo, Andy? Sunt Marius Moga! Vreau să trec pâna la tine la studio să-ți propun ceva!” Înainte de muzică am facut tot muzică. Am fost stabilit în București aproximativ 3 ani, apoi m-am hotărât să revin în Alba Iulia, iar în prezent îmi împart timpul între cele două studiouri, cel din Bucureşti şi cel din Alba Iulia.

URBEA MEA: Ce ne spui despre colaborarea ta cu Marius Moga?

ANDY GHIŞOIU: Marius e un om extraordinar din toate punctele de vedere. În sesiunile de studio pot spune că e un geniu, am învățat foarte multe lucruri de la el, iar pe langă toate acestea e și un bun prieten. Deci, acum vă pot răspunde la întrebare: Colaborarea mea cu Marius Moga e una extrem de bună!

URBEA MEA: Ce proiecte se anunţă acum la început de an și cum implică orașul nostru Alba Iulia?

ANDY GHIŞOIU: Anul 2018 a început în forță. Sunt o mulțime de proiecte în lucru, începând de la artiști mari precum Delia, până la artiști noi și… artiști locali. Am un studio în Alba Iulia unde se compune, o sală de repetiţii, special amenajată, unde se repetă pentru spectacole. Avem un nou band în oras, numit „Before 7”. De asemenea mai avem un talent în vârstă de 12 ani, se numeşte Andrei Şerban şi o să-l vedeți la Vocea României Junior. O sa aibă un debut în forță precum și o serie de evenimente și concerte în care va fi implicat. Mai sunt multe alte „surprize” locale şi naţionale despre care urmează să auziți în viitorul apropiat. Am descoperit foarte mulți oameni talentați şi pasionați de muzică pe care ne dorim să îi prezentăm publicului larg. Stay tuned!

URBEA MEA: Denisa Moga, tânăra din Sebeş a intrat şi ea în familia DeMoga. Ce ne spui despre ea?

ANDY GHIŞOIU: Denisa Moga este o artistă  talentată care s-a integrat foarte usor și bine în lumea muzicii. A lansat single-ul de debut „Singuri” pe 22 decembrie, anul trecut. Avem pregătită piesa cu numărul doi, e filmat si videoclipul, iar a treia este în lucru. De asemenea vom organiza o serie de concerte live de promovare împreună cu band-ul de care vă povesteam la întrebarea anterioară.

URBEA MEA: Ce înseamnă pentru tine Anul Centenar, atât în Alba Iulia cât și în țară?

ANDY GHIŞOIU: Pentru mine, Anul Centenar, înseamnă mândrie si recunoștinţă. Suntem părtașii unei uniri care ne-a legat până în ziua de azi. 100 de ani pentru care strămoșii noștri au luptat și au trudit.

URBEA MEA: Cum vezi tu lumea muzicală peste câţiva ani din România și în ce direcție se îndreaptă ea?

ANDY GHIŞOIU: Industria muzicala din România a crescut de la an la an, venind de fiecare dată cu inovări şi adaptări luate de la artiști celebri de peste hotare. Cred că lumea muzicală din România va creşte anul acesta, anunțându-se multe proiecte muzicale noi, precum şi artiști fresh.

URBEA MEA: Un mesaj pentru cititorii Revistei Urbea.

ANDY GHIŞOIU: Mesajul meu pentru voi este să vă urmaţi mereu visele şi să munciți din răsputeri pentru a ajunge acolo unde vă doriti. Nu vă opriți nicodată, continuați, iar Dumnezeu va lucra în favoarea voastră până când toată munca vă v-a fi răsplatită pe măsură, indiferent cât timp durează până să ajungeți acolo unde va doriți!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button