Interviuri

(INTERVIU) Adrian Puiuleț, președintele Asociației de Turism și Ecologie Trascău Corp Zlatna: ”Trebuie să urci cât mai sus ca să poți vedea departe”

trascau2„Pentru sănătatea dumneavoastră, faceți mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi” este sfatul pe care îl auzim tot mai des. Nu mulți sunt cei care dau importanță acestei fraze și mai mult decât atât, puțini sunt cei care în timpul lor liber fac mișcare având în vedere zilele lungi și pline de stres. Mersul la sală este un obicei pe care tot mai multe persoane îl practică, dar nu degeaba există sintagma ”mersul pe jos, face piciorul frumos”. Asta, fără a lua în calcul peisajele superbe și momentele de neuitat care pot fi văzute și trăite la înălțime. Ei bine, în județul Alba, mai exact la Zlatna, există o asociație prin care mișcarea este elementul de bază. Este vorba despre Asociația de Turism și Ecologie Trascău Corp Zlatna sau ATE Trascău Corp, iar despre activitățile care se desfășoară acolo ne-a vorbit chiar președintele, Adrian Puiuleț.

 

  • Când a început această ”aventură”?

Adrian Puiuleț: Asociaţia de Turism şi Ecologie TRASCĂU CORP s-a constituit în anul 2001, la iniţiativa a 11 tineri din oraşul Zlatna. În acelaşi an a obținut statutul de ONG înregistrându-se conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 la Tribunalul Alba în data de 05.04.2001. Activitatea se desfăşoară pe două mari direcţii. și anume turism montan şi protecţia mediului, iar în prezent acordăm o atenţie deosebită ariilor protejate.

  • Câte persoane sunt în grup?

Adrian Puiuleț: Avem peste 140 de membri din orașul Zlatna dar și din alte zone ale țării, precum Alba Iulia, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Iași etc. Din acești membri, în jur de 30 de persoane sunt membri activi.

  • Ce activități desfășurați în cadrul grupului?

trascau1Adrian Puiuleț: ATE Trascău Corp este singura asociaţie non-profit din Zlatna care se implică efectiv în acţiunile de protecţie a mediului şi care desfăşoară activităţi de tip educativ, în special în rândul copiilor, tinerilor. Am desfăşurat şi desfăşurăm cursuri de orientare turistică, alpinism şi turism montan.

Am reuşit să susţinem financiar mai multe iniţiative de-a lungul timpului (revista Fiţuica de Mediu, din cadrul Liceului „Corneliu Medrea” Zlatna, Reuniunea Anuală de Alpinism şi Escaladă, Concursul de Turism Montan Cupa „Trascău”, Cercul de Turism al Liceului „Corneliu Medrea”  etc.)

Prin proiectele implementate începând cu anul 2001, am tipărit şi distribuit mii de pliante, broşuri, cu tematică privind protecţia mediului, dar şi de popularizare a zonei Zlatna; am montat zeci de tăbliţe informative și panouri de avertizare.

  • Ce ați reușit să faceți pentru orașul Zlatna?

trascau3Am început dezvoltarea turistică a oraşului Zlatna prin amenajarea de trasee turistice, puncte de belvedere, căi de acces în peşteri, refugii turistice ,am participat la emisiuni regionale şi naţionale care au atras atenţia asupra problematicii de mediu din zonă şi asupra posibilităţilor de dezvoltare a unui turism responsabil în zonă.

De asemenea, am desfăşurat nenumărate acţiuni  de igienizare (ecologizări, cum eronat sunt numite), pentru a conştientiza populaţia că nu există civilizaţie fără curăţenie

Protejăm 7 rezervaţii naturale, adevărate oaze naturale, unde în viitor se vor desfăşura diverse activităţi de relaxare, fără impact major asupra  mediului. Totodată, am construit un refugiu montan/centru de supraveghere ecologică în zona Dâmbău-Săruni, pentru a dezvolta turismul în accea zonă şi pentru a avea o bază de educaţie montană şi ecologică pentru tineret și am participat la realizarea Strategiei de Dezvoltare a oraşului Zlatna. Suntem în Comisia Judeţeană pentru Turism și am contribuit la înfiinţarea Centrului de Informare şi Dezvoltare Turistică Zlatna.

Aici ar putea fi menționat și faptul că participăm activ la protejarea patrimoniului cultural al zonei Zlatna și că am organizat şi organizăm tabere de tineret, expediţii şi alte activităţi în zona montană a judeţului Alba.

  • Câte dealuri și văi ați colindat până în prezent?

trascauNu cred că avem o statistică exactă, dar pot să spun că am acoperit toată zona montană a României, acordând o importanță deoasebită zonei montane a județului Alba și a Județelor limitrofe.

  • Care a fost cea mai interesantă aventură trăită?

Sunt atât de multe aventuri trăite alături de membri asociației încât e greu de ales una singură. Pot să spun că traversarea integrală a crestei Munților Făgăraș, expediția școlara per-pedes, de la Zlatna la Arieșeni, peste 98 de km, în 6 zile; turele de iarnă: traversarea integrală a Munților Trascău, de la Zlatna la Cheile Turzii sau traversarea Munților Metaliferi, de la Zlatna la Geoagiu Băi; Reuniunile de Alpinism și Escaladă Sportivă și realizarea Refugiului Săruni, singurul refugiu montan din Munții Trascău, prin eforturi proprii sunt cred că cele mai frumoase realizări ale noastre.

  • Ce sfaturi aveți pentru generația tânără care majoritatea timpului îl petrec în fața calculatorului?

Trebuie să urci cât mai sus ca să poți vedea departe. Nimic nu se compară cu peisajele întâlnite pe munte, cu  întâlnirea directă cu tradițiile și valorile oamenilor din zona montană.  Găsirea unui scop, a unui cerc de oameni pregătiți, iubitori de natură, totul coraborat cu efortul fizic  și aerul de munte, reprezintă un mod de viață sănătos și o mare ofertă de cunoaștere.

  •  Cum sunteți priviți în comunitate prin prisma activitățiilor voastre?

La început am fost priviți ca niște ciudați, sectanți. Apoi, pe măsura dezvoltării activităților, în urma interacțiunii cu copii de diverse vârste, cu părinții lor, în urma reyultatelor obținute, în urma promovării comunității și a județului, am ajuns să fim priviți ca un model de urmat.

  •  Ce planuri aveți pentru anul 2016?

trascau4Urmează ziua clubului, un prilej pentru a trage linie asupra realizărilor din anul ce a trecut. Apoi, dezvoltarea infrastructurii turistice în ariile protejate pe care le avem în custodie: Detunata Goală, Piatra Bulbuci și Calcarele de la Ampoița. Acțiunile anuale realizate cu mebri cercului Dor de Munți Zlatna, inclusiv o expediție montană de minim 6 zile.

Depunerea unor proiecte având ca temă ariile protejate și dezvoltarea infrastructurii turistice în zona Dâmbău, promovarea destinațiilor turistice din zonă.

Finalizarea marcajelor turistice și omologarea lor.

Realizarea unor cercuri care să introducă elevii în sporturile specifice turismului montan.

Vom avea a XI-a ediție a Reuniunii de Alpinism și Escaladă, Concursul anual de Turism Montan –Cupa Trascău și multe, multe altele.

sursa foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button