Pasionată de actorie și artele frumoase, Cătălina Elena Mihăilă, sau pur și simplu Cati, cum o știe toată lumea, este păpușar în echipa Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia de aproximativ trei ani și jumătate, dar activitatea ei este una mai extinsă în această lume a păpușilor.
Noi, echipa Urbea Mea, ne-am gândit să vă facem cunoștință cu cea care de ani buni mânuiește păpuși, cu omul și actorul-mânuitor din ea. Am vorbit și despre arta mânuirii păpușilor, dar vă lăsăm să descoperiți toate aceste secrete în următorul interviu.
URBEA MEA: Teatrul de păpuși te-a ajutat să fii cunoscută de foarte multă lume din Alba Iulia și nu numai, dar cine este de fapt Cati Elena cu bune și cu rele? Te provocăm să ne spui ceva ce nu cunoaște multă lume. (Copilărie, Hobby, Studii, Familie, Secrete)
Cătălina Mihăilă: Am 27 de ani, sunt actriţă şi sunt născută în Piatra Neamţ. Sunt om simplu care crede şi susţine că ,,simplitatea sporeşte gloria” şi care iubeşte să îi bucure pe alţii sau măcar să le fure un zâmbet. Timpul liber mi-l petrec citind, călătorind, ascultând muzică şi cântând.
Am ales acest drum al scenei pentru că am considerat că acesta e modul prin care eu pot transmite şi pot schimba lumea în care trăim. Toată acestă nebunie minunată a început pe la vârsta de 10 ani. Am ajuns întâmplător la cursurile de actorie ale Şcolii Populare de Arte din Piatra Nemţ. Se pare că nu a fost atât de întâmplător. Am terminat Colegiul Naţional de Informatică, profil matematică-informaltică intensiv, lucru care pare deloc în concordanţă cu ceea ce fac astăzi, dar care şi-a lăsat nişte amprente binevenite în ceea ce priveşte organizarea mea, în general.
Au urmat trei ani superbi de studii de licenţă la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, o perioadă definitorie în formarea mea ca actor, cât şi în dezvoltarea mea personală. A doua zi după examenul de finalizarea studiilor am hotărât să îmi încerc norocul şi am plecat la primul casting la Bucureşti. Astfel, am debutat ca actor profesionist pe scena Operei Comice pentru Copii din Bucureşti, jucând într-o producţie uimitoare, o operetă care mi-a adus bucuria de a îmbina în acelaşi spectacol şi actoria şi dansul şi cântecul. Între timp, în vara aceluiaşi an, am intrat la masterul de Arta Actorului tot la Târgu Mureş, doi ani care mi-au oferit şansa de a juca în trei spectacole splendide, două roluri principale şi o monodramă. Nu pot să nu amintesc de această monodramă, spectacolul ,,Ce zile frumoase” după Samuel Beckett pentru că mi-a oferit un rol de-a dreptul ofertat, o provocare, o aventură, o suită de emoţie, stări şi sentimente cu care trebuia să bucur publicul de una singură timp de o oră şi zece minute.
Pe lângă reprezentaţiile acestui spectacol jucate la Teatru Studio, trebuie să amintesc faptul că am avut onoarea şi plăcerea să în jucăm şi în festivalul de aici şi şi în festivalul organizat de Teatrul Nottara Bucureşti. În primul an de master, am ajuns la Alba Iulia, am dat concurs şi iată că sunt aproximativ trei ani şi jumătate de când joc pe scena teatrului ,,Prichindel”.
Totodată, sunt în anul II la doctorat la Universitatea de Arte de Târgu Mureş unde sunt şi asistent universitar şi lucrez cu studenţii pentru perfecţionarea vorbirii scenice. Practic, viaţa mea se desfăşoară pe mai multe planuri, în mai multe judeţe. Important cred că este să facem cu iubire şi bucuri tot ce facem.
URBEA MEA: Ai trăit și încă trăiești pentru și prin bucuria copiilor. Cât de greu este să bucuri un copil?
Cătălina Mihăilă: Eu consider că un copil poate fi bucurat şi surprins prin sinceritate, implicare şi energie. Cred că mai dificil e să menţii atenţia unui copil decât să îl bucuri. Copiii se bucură din lucruri simple şi asta noi, adulţii, am uitat. A te bucura alături de micuţ cred că e secretul. A te juca odată cu el.
URBEA MEA: Cât timp rulează, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, o piesă de păpuși?
Cătălina Mihăilă: Există un repertoriu al teatrului, o suită de piese pregătite oricând pentru a fi aduse în atenţia privitorilor. În fiecare stagiune iau viaţă spectacole noi şi există şi posibilitatea de a relua un spectacol care a avut premiera acum câţiva ani.
URBEA MEA: Cât de dificilă a fost misiunea de a intra în această lume a teatrului pentru copii?
Cătălina Mihăilă: Întâlnirea cu teatrul pentru copii s-a produs, după cum relatam mai sus, chiar de la debut. Sigur că terminând actorie, am avut şansa să descopăr un univers nou şi ofertant. Există o energie aparte a acestor spectacole pentru copii, o joacă continuă, o nebunie controlată. Ceea ce a presupus o muncă mai elaborată a fost întâlnirea cu păpuşa. Aici nu pot să le mulţumesc colegelor mele care mi-au oferit sprijin, răbdare şi tot bagajul lor dobândit în ani în ceea ce înseamnă tehnica de mânuire a diferitelor tipuri de păpuşi.
URBEA MEA: Când și cum ți-ai închipuit pentru prima dată un spectacol de teatru pentru copii?
Cătălina Mihăilă: Spuneam mai sus că nimic nu e întâmplător. Am avut ocazia să îmi îndrume primii paşi o doamnă educator deosebită care era pasionată de teatru şi care mi-a pus efectiv în lumină mici scenete pe care mi le amintesc şi astăzi. Mi-ai pus imaginaţia în mişcare cu această întrebare şi chiar îţi mulţumesc. Acum, dacă e să îmi închipui că sunt regizor pentru câteva minute, eu aş construi un spectacol muzical pentru micuţi, un spectacol antrenant, viu şi cu multă interacţiune. Am lucrat în aceşti ani petrecuţi la Alba Iulia şi pe zona de animaţie pentru copii, o joacă gândită, o improvizaţie care sigur că avea o poveste şi care îi antrena pe copii atât în cântecele, dansuri, dar şi în găsirea de soluţii pentru povestea creată.
URBEA MEA: Din perspective celor care nu cunosc dedesubturile meseriei, a lucra cu păpuşile pare relativ simplu. Din punctual tău de vedere, ce înseamnă, de fapt, să dai viaţă unei păpuşi?
Cătălina Mihăilă: Păpuşa este un obiect care cu ajutorul tuturor instrumentelor tale de exprimare artistică trebuie să prindă viaţă. Ea trebuie să se mişte cât mai aproape de firesc şi, totodată, în funcţe de felul în care aceasta arată, trebuie găsită o anumită voce specifică. Un secret este să o iubeşti, să o îndrăgeşti, să o studiezi chiar în oglindă şi, practic, să devină o prelungire a ta, actor. Aici vine diferenţaşi secretul între a juca tu actor sau a fi în spatele păpuşii. Ca păpuşar eşti privat de anumite arme, instrumente pe care le foloseai ca actor. Discutăm aici despre mimică şi, de cele mai multe ori, despre atitudinea, expresivitatea corporală şi mişcarea scenică. Aceste lucruri trebuiesc comprimate în mişcarea păpuşii şi în voce pentru a crea personajul-păpuşa.
URBEA MEA: Păpușeria îți permite o oarecare flexibilitate în interpretări sau este rigidă?
Cătălina Mihăilă: Păpuşeria îţi permite să te joci, să cauţi, să descoperi, un univers uriaş de personaje din tot felul de tărâmuri inedite.
URBEA MEA: De ce calități are nevoie un actor-păpuşar pentru a ajunge în punctual în care să transforme păpuşa în personaj?
Cătălina Mihăilă: Voce, emoţie, imaginaţie, seriozitate, energie, răbdare, tehnică de mânuire, talent şi iubire.
URBEA MEA: Crezi că teatrul de păpuși este numai pentru cei mici?
Cătălina Mihăilă: Nu. Aici lucruri sunt un pic înţelese greşit. Teatrul de animaţie există în egală măsură şi pentru adulţi. Sunt nenumărate spectacole valoroase bazate pe problematici pentru cei mari. Teatrul de animaţie lucrează cu alte mijloace, dar poate transmite la fel de mult ca cel dramatic sau chiar mai mult. De exemplu, pot fi animate doar obiecte. Până la urmă, important e ca spectatorul să fie emoţionat şi/sau să părăsească sala de spectacole punându-şi nişte întrebări sau procesând anumite idei.
URBEA MEA: În ziua de azi, copiii au alte așteptări, alte trăiri?
Cătălina Mihăilă: Nu ştiu dacă au alte aşteptări. Cred că, mai degrabă, au altă deschidere spre infromaţie şi dispozitive. Teatrul s-a adaptat din mers acestei societăţi dependente de tehnologie şi a adus în scenă proiecţii şi tot felul de inovaţii. Până la urmă, teatrul oglindeşte societatea.
URBEA MEA: Mai știe generația de azi ce-nseamnă cu adevărat lumea poveștilor?
Cătălina Mihăilă: Eu cred şi sper că da. Esenţa rămâne aceeaşi, până la urmă. Poate doar aparenţele s-au schimbat. Lucrez cu micuţii şi la ateliere şi lecţii de teatru şi, spre deosebire de generația mea de exemplu, pe lângă lumea poveştilor ei au un bagaj şi mai mare completat de lumea personajelor din desene animate, jocuri.
URBEA MEA: Cum îi simți pe copii în timpul spectacolelor?
Cătălina Mihăilă: Iubesc să îi simt implicaţi în acţiunea spectacolului. Să le simt energia şi siburia de a fi acolo.
URBEA MEA: Ce te bucură pe tine în această lume a poveștilor?
Cătălina Mihăilă: Mă bucură faptul că joc pentru că asta mi-am dorit şi mă simt cumva în siguranţă în această lume inocentă, minunată a poveștilor pentru că, de cele mai multe ori, în teatrul dramatic rişti să joci şi în producţii cu altfel de mesaje sau scene mai deocheate. Îmi dă o energie foarte bună fiecare spectacol şi mă ţine în priză.
URBEA MEA: Ce spectacole premiate are Teatrul de Păpuși „Prichindel”?
Cătălina Mihăilă: Anul acesta nu am participat, din păcate, la niciun festival. Spectacolul care a luat multe premii în ultima perioadă este ,,Mica Vrăjitoare”, un spectacol altfel, o producţie care surprinde şi care a fost regizat de un rezizor bulgar, un adevărat profesionist, Teodor Valov.
URBEA MEA: Ați avut piese în care ați simțit că nu vă atrageți publicul așa cum ați fi vrut?
Cătălina Mihăilă: Fiecare spectacol e diferit. Nemaidiscutând că fiecare reprezentaţie e cu totul altfel pentru că, chiar dacă se repetă zdravăn, teatrul e aici şi acum. Fiecare spectacol vine cu povestea lui, lumea lui, energia lui şi publicul e mereu altul.
Un mesaj pentru cititorii www.urbeamea.ro și a revistei Urbea Mea.
Cătălina Mihăilă: Vă aşteptăm la teatru! Aşteptăm cu nerăbdare ediţia viitoare a festivalului ,,Poveşti”! Până atunci citiţi, zâmbiţi, iubiţi, trăţi şi când vă plictisiţi nu uitaţi că acum se găsesc mult mai multe spectacole de teatru din întreaga lume on-line! Să fiţi sănătoşi la minte, la suflet şi la trup!
Mulţumesc, Urbea Mea!
