Sportiv cu performanțe notabile în judo, Ovidiu Măcinic sau UWE Dai cum îl cunoaște multă lume a acceptat să stea de vorbă cu noi și să ne spună prin câte a trecut pentru a ajunge omul care este astăzi. Are centura neagră cu un Dan şi deţine un club sportiv în cadrul căruia formează tinerii judoka, dar pentru aceste performanțe a muncit mult timp.
Cel mai important însă este ceea ce îi învață pe toți cei care trec pragul clubului său, și anume, să fie oameni. Dar despre toate acestea și despre simpla poveste care l-a convins pe el şi pe fratele lui să se ȋntoarcă, de câteva ori pe an, ȋn timp şi să ne arate cum era viaţa de gladiator vă invităm să citiți în interviul realizat de revista noastră.
URBEA MEA: Cine este UWE Dai? Povestește-ne despre copilărie și studii.
UWE Dai: Numele meu este Ovidiu Gabriel Măcinic, dar de câțiva ani mi se spune UWE Dai și așa mă cunoaște foarte multă lume. Născut, crescut în Alba Iulia, școala, până la liceu, tot aici în Alba Iulia. Liceul, o parte din el, să zic așa, la Sebeș. Un an și ceva am stat la Liceul Sportiv în Sebeș după care am terminat studiile liceale la Liceul „Dorin Pavel” din Alba Iulia. M-am transferat pentru că așa a fost și conjunctura, eu dintr-o conjunctură forțată am ajuns la Sebeș, din cauza sistemului.
Eram sportiv de talie națională, medaliat chiar în anul în care mi-a venit rândul să dau examenul de admitere pentru clasa a IX-a, deși cu un an înainte fusese clasă de judo la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, an în care nu fuseseră sportivi de talie națională la admitere. Anul în care am nimerit eu, eram aproximativ cinci persoane, dar nu s-a mai făcut clasă de judo. Astfel că, forțat de împrejurări a trebuit să mă duc la clasă de fotbal la Sebeș. Bineînțeles că în anul următor, la Alba Iulia s-a făcut din nou clasă sportivă de judo. Exact în anul în care au fost vreo cinci cu medalii, exact atunci s-a spus „pas” clasei respective.
Am ajuns la Sebeș, am făcut un an pentru că trebuia să fac, dar nu a fost judo, ci fotbal, după care m-am transferat înapoi la Alba Iulia la ce liceu am reușit să găsesc mai la îndemână ca să pot să fiu acasă, să pot sa fac judo în continuare fiindcă asta era ideea, acesta era scopul. Am terminat la Liceul „Dorin Pavel”, clasă de limbi străine, engleză-franceză.
URBEA MEA: Ce s-a întâmplat cu această „idee” după ce ai terminat liceul?
UWE Dai: După ce am terminat, am hotărât să stau într-o pauză de patru ani față de școală, timp în care am făcut o mulțime de chestii. Am muncit în mai multe locuri, de la spălătorie, spații verzi, construcții și până la agent de vânzări, bodyguard sau dansator, toate astea m-am ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi.
Trebuie să spun că între timp am făcut și armata, în care după nici trei săptămâni am participat la un Pentatlon militar, un concurs în care trebuie să treci prin cinci probe, unde veniseră 185 de cadre militare și am reușit să iau locul I. În timpul armatei am mai fugit pentru a face pregătire la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Timișoara și tot atunci, deși legea nu îți permite eu am dat admitere la Facultatea de Sport, dar tot așa fugind din armată. În acel moment, concurența fiind prea mare și doar 50 de locuri bugetare, nu am reușit să deservesc, dar a fost o experiență bună. Am terminat armata și următorul an am dat din nou admitere și examen și de data aceasta am intrat al nouăsprezecelea.
A fost un an foarte frumos, am dat examen exact când a dat și fratele meu, diferența școlară între mine și fratele meu este de patru ani și am intrat amândoi în același an.
URBEA MEA: Spune-ne despre pasiunea ta, sportul.
UWE Dai: Sport am început să practic de la cinci ani, atunci am aterizat eu într-o sală de judo, chiar am aterizat. Adică singur de nebun, am aterizat în curtea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia unde se făcea judo. Pe un geam mic, la un demisol i-am văzut pe mulți îmbrăcați în alb și am intrat înăuntru să văd despre ce e vorba, adică nu am fost dus de părinții, la asta fac referire, că am ajuns jucându-mă acolo.
Am participat la multe concursuri, diplomele și medaliile adunându-se de-a lungul timpului de la sine, dar cele mai importante sunt medaliile de nivel național și internațional. Am fost vicecampion național, campion internațional și am câștigat medalii de toate felurile: argint, bronz,aur.
Am activat la CSS Alba Iulia şi mai târziu a cochetat o perioadă cu primul club de judo privat din România – Liberty Oradea. Imediat după ce am terminat IEFS-ul la Timişoara, am plecat în străinătate pentru a strânge bani în vederea punerii în practică a unui vis: înfiinţarea unui club de judo în Alba Iulia.
URBEA MEA: Care au fost „consecințele” acestei decizii?
UWE Dai: Am terminat facultatea și am luat drumul străinătății, de data asta în Italia. Conjunctura a făcut ca acolo să mă întâlnesc cu o cunoștință foarte veche, un om foarte bun în domeniul judo-ului de la noi din țară, Dan Cutean. El ajunsese deja șef de regiune, în partea de Nord a Italiei, mai exact în Trento. Cunoscându-mă cu el, am ajuns să predau, el m-a și ajutat. Aveam o grupă de copii, o grupă de adolescenți și o grupă de adulți, astfel că predam de trei ori pe săptămână și am ajuns la un moment dat, deși nu aveam acte, să predau autoapărare la o școală de acolo. Am ajuns să vorbesc destul de repede limba italiană, în nici trei zile vorbeam bine italiana, luând în calcul faptul că eu și la baie când mă duceam luam ghidul român-italian pentru a prinde repede. Mă interesa să prind terminologic pentru că atunci când predai nu poți să predai din topor și nu poți să predai cu trei cuvinte simple.
După această aventură și multe altele care au urmat am mai ajuns și acasă de două ori, am încercat să pornesc un business, de fapt eu am ocolit puțin. Acum uitându-mă puțin în urmă realizez că de fapt aveam adunate puține temeri nefiind din familie bogată, financiar mă refer. M-am simțit tot timpul bogat, dar nu cu bani. Bogați am fost tot timpul și încă suntem, o familie super faină, tata, antrenor sportiv de-o viață întreagă, de acolo ni se trage tradiția, mama, o femeie cu foarte mult bun simț, fratele o persoană super faină, sufletist și pătimaș în multe privințe, per total o familie faină, unde chiar m-am simțit bogat, dar financiar, nu.
După multe încercări eșuate am ajuns în punctul în care să împrumut 500 de euro, bani care mi-au ajuns doar să îmi fac actele. Ulterior am vorbit cu cei de la Direcția Județeană de Sport și Tineret să mă lase să predau într-o sală din oraș, având în administrare o sală în oraș. Sub formă de colaborare am ajuns să predau acolo, cu 500 de euro luați cu împrumut. Și uite așa a prins contur Clubul Sportiv VÎRF.
Au trecut anii și am reușit să ne afiliem Federației Române de Judo. De fapt, Clubul nostru sportiv este făcut mai exact ca o Asociație, în sensul că are multe alte discipline trecute pe certificatul de identitate sportivă. Clubul Sportiv VÎRF, este un acronim, viteză, îndemânare, rezistență, forță. Ca și acte, acesta a fost fondat în anul 2008, iar activitatea am început-o exact în 2009. În prezent în cadrul clubului activează aproximativ 50 de sportivi, împărțiți în două grupe, una de inițiere și una de avansați, cu vârste începând chiar de la 3 ani jumătate.
Motto-ul după care se ghidează Clubul Sportiv „VÎRF” este „Fii campiOM”
UWE Dai
URBEA MEA: Ce fel de activități desfășurați la Clubul Sportiv „VÎRF”?
UWE Dai: Ceea ce facem noi în cadrul clubului este să ajute mult la educarea populației, începând cu cel mai mic și terminând cu cel mai mare, indiferent de domeniu. Noi avem acolo și grupe de adulți care vin și se antrenează, am avut o grupă de aproape 20 de adulți care făceau judo, iar acum sunt care fac autoapărare. Tot la noi, în cadrul clubului se află și Ionuț Beca, care predă diferite elemente din mai multe discipline.
Pe sezonul cald mai facem și acțiuni de airsoft. Tragem cu arme, cu pistoale, copiii învață ce sunt armele, că sunt de diferite categorii, că sunt de panoplie, că sunt de paradă, de demonstrații, de tir sportiv, arme de vânătoare, arme de război, ce răspundere implică atunci când pui mâna pe o armă, faptul că nu ai voie să faci glume cu țeava îndreptată spre altcineva, lucruri de genul acesta. De asemenea, în cadrul unor petreceri mai întâi se face prezentarea o jumătatea de oră, 45 de minute cu tot ce înseamnă armă componentă și cu elemente de siguranță și după aceea se trece la tir propriu zis, se trage la țintă, se trage la viteză, se trage la precizie. Urmează, în urma potențialului financiar pe care îl avem, că nu te poți dezice de el și nu te poți încorda la anumite lucruri dacă nu ai partea financiară, sau cel puțin susținerea din partea anumitor persoane, să dezvoltăm și alte ramuri.
URBEA MEA: Cum ai ajuns gladiator și ce este Garda Apulum?
UWE Dai: Garda Apulum este un proiect care se desfășoară de șapte ani, un proiect super frumos pornit de Asociația Culturală de Istorie Vie din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, este o Asociație ghidată de specialiști în domeniu, vorbesc de Tudor Roșu, de Liviu Zgârciu plus mulți alți voluntari care participă la acest proiect. Aceștia au diferite meserii, vin din diferite domenii. Prin acest proiect se dorește conștientizarea trecutului istoric pe care l-am avut, mai ales pe zona pe care o avem, trecutul istoric vis-a-vis de perioada romană mai ales pentru că ne referim la un segment din perioada antică. Tematicile istorice pe care noi le reconstituim sunt diferite, dar Garda Apulum merge pe tematica antică, adică perioada dinainte de războaiele dacice până în 200-400 când au fost dezvoltate practicile de gladiatori. Noi facem reconstituiri diferite în cadrul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și pe alte tematici. Suntem implicați și în „Garda Unirii de la 1918” și devenim odată pe an personaje istorice la „Noapte Muzeelor”.
Proiectul este unul super frumos, cu o mulțime de deplasări în țară și în străinătate.
Momentul în care Tudor Roșu a venit și mi-a propus să fac parte din proiect ca și soldat fiindcă sunt sportiv, sunt înalt, mă mișc bine, i-am spus că nu sunt genul de om care să stea între soldați și că noi putem face mult mai mult dacă e cazul, dacă totul e pe mediu antic, nu aveau ei şi gladiatori ȋn perioada aceea? I-am spus că putem miza pe doi în primă ipostază, respectiv eu și fratele meu, Darius Măcinic și uite așa a început totul. Noi făcând amândoi judo de peste 25 de ani, reușim să facem niște figuri foarte faine, luând în calcul că putem face coregrafii de luptă chiar la nivel de Hollywood. În primă fază am fost trei, eu și fratele meu, după care a venit și Adrian Ciungan, care mi-a fost elev.
Toţi trei suntem de meserie sportivi şi anume judokani. Faptul că facem judo ne permite să avem o paletă motrică foarte bogată, pe care o folosim şi facem mici cascadorii, mici coregrafii, mai simple sau mai complexe, ȋn funcţie de nivelul de care avem nevoie sau depinde de ce ni se cere, ȋntr-o formă sau alta.
Noi funcţionăm pe o formulă, ne studiem publicul ȋnainte de a intra ȋn arenă. Dacă ne ducem ȋntr-un grup şi sunt foarte mulţi copii, specacolul trebuie să aibă o tentă mult mai nostimă şi mai uşor de asimilat, iar conexiunea trebuie să fie mai mare, mai puternică şi mai intensivă cu copiii.
URBEA MEA: Care sunt planurile de viitor?
UWE Dai: Ținta clubului pe termen lung ar fi să avem un business foarte bine organizat, chiar dacă suntem un ONG, am vrea să fim foarte bine organizați, cu o strategie de marketing bine pusă la punct, o echipă de management bună care să coordoneze bine tot ceea ce avem de făcut încât să ajungem la un moment dat să susținem anumite cheltuieli și mai ales sportivii merituoși, care pleacă pe direcții foarte constructive. Un plan larg pe care l-am conceput acum câțiva ani de zile mi-ar permite, în cazul în care calculul ne dă bine până la capăt, să ajung în punctul în care să plătesc omul să vină la sală și din ce mi se arată ca și semne, să ajungem în acel punct. Asta datorită internetului și dezvoltării Mileniului III, tind să cred tot mai mult că este posibil. Este un plan pe care l-am făcut prin 2006, iar atunci doar îl vedeam, eram mai vizionar, dar acum, într-adevăr se pare că sunt tot mai aproape de așa ceva.
Imaginează-ți că vine o persoană care nu are nici măcar o tangență cu sportul, chiar dacă este un copil sau un adult și începi să construiești atunci pe o disciplină anume, pe o ramură anume sau pe mai multe valențe sportive și la un moment dat tot acest proces să fie de fapt transmis, pus la vedere, luând în calcul tehnologia Mileniului III pentru că acum se pot face transmisii live, toate aduse la zi cu informațiile necesare. Adică sunt procese pe care mulți alții le-ar urmări, le-ar cumpăra într-o formă sau alta, le-ar aprecia și ai putea să construiești totuși niște canale de comunicare și de prezentare puternice, consistente și să ajungem de fapt să fim ca un fel de școală, ca un fel de institut. De exemplu, sunt institute care fac lucruri de genul acesta la un mod foarte intens și consistent, cum ar fi Universitățile din Londra sau Statele Unite, unde toată lumea este cu ochii pe ei, indiferent că este domeniul sportiv, muzical sau alt domeniu, toată lumea e cu ochii pe ei pentru că ei fac acolo un lucru foarte, foarte bun.
Acestui proiect preconizăm că îi vom da drumul chiar de la anul și îți spun și de ce. Vreau să fiu chiar primul cel care dă startul. Mi-am propus să-l pornesc din ianuarie și să folosesc mai întâi propria persoană. Am tot calculat și am tot socotit cu cine aș putea să pornesc un proiect de genul și până la urmă se pare că dacă oamenii urmează oameni, iar tu vrei să faci o schimbare, trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, trebuie să te transformi în lider, nu ai încotro.
URBEA MEA: Cum crezi că va arăta Alba Iulia peste 5-10 ani?
UWE Dai: Din punctul meu de vedere, dacă este să fiu destul de la obiect și foarte pertinent, Alba Iulia merge înainte, nu zic nu, va fi mai dezvoltată, dar cam cu aceeași nuanță, cu aceiași tentă și puțin mai împodobită. Sper să apară surprizele de rigoare, eu mă consider o carte bună la această masă și sper să fac o surpriză zdravănă la un moment dat.
URBEA MEA: Un mesaj pentru cititorii www.urbeamea.ro și a revistei Urbea Mea.
UWE Dai: Motto-ul după care se ghidează Clubul Sportiv „VÎRF” este „Fii campiOM”, astfel că nu am cum să folosesc alte cuvinte! Mulțumesc că ați avut răbdare să citiți acest interviu.
